Lumea de Dincolo de Fereastră (5)

Şerban

 Pe un palier oarecare al unui bloc plantat în alte vremuri exact acolo unde nu ar fi trebuit – fiindcă există arhitecţi care ar ridica blocuri ridicole chiar şi în ograda părinţilor, peste toate amintirile şi juliturile din genunchii copilăriei – s-au intersectat paşii a trei locatari transformaţi în destinatarii unor misterioase plicuri albe. Aleşi de cine? De ce? Fiindcă destinele se intersectează? Fiindcă trebuia să stăm în jurul acestei măsuţe fără vârstă, privindu-ne lung, aproape suspicios, ca şi cum tocmai de aceste trei plicuri albe ar depinde însăşi viaţa fiecăruia dintre noi? Da, este o exagerare grosolană, fiindcă şi exagerările îşi cer dreptul la existenţă, aşa precum dezamăgirile sau revelaţiile – rare ce-i drept – pretind, la un moment dat, o naştere. Cu sau fără dureri. Recunosc că îmi place să exagerez, să croiesc scenarii, să inventez poveşti în care chiar eu – fireşte, de ce aş plasa un alt personaj în locul meu? – sunt personajul principal. Viaţa aceasta paralelă… Cât de periculoasă poate fi? Uneori nici nu mai ştiu dacă Lumea de Dincolo de Fereastră este lumea adevărată sau nu. Cu toate zgomotele ei, cu toate ploile ei de vară sau ninsorile abundente, lumea în care oamenii se opresc atunci când culoarea semaforului se schimbă în roşu sau aceea în care te aşezi la coadă într-un supermarket oarecare, pentru a cumpăra pastă de dinţi, hârtie igienică, apă de gură, salam cu x procente carne şi fără E-uri, ouă bio, sucuri bio, toate produsele bio despre care nu eşti niciodată sigur că sunt chiar bio, lumea care urlă, râde, respiră, iubeşte, ucide, transpiră, vânează reduceri pe te-miri-unde, se tăvăleşte în iarbă sau, pur şi simplu, moare răpusă de boli incurabile… Poate că Lumea de Dincoace de Fereastră este cea reală. Cu tot cu plicurile ei. Iar eu am împins confuzia la extrem…

Lucreţia

 Aşteptăm ca proştii în faţa unor plicuri pe care – oare de ce? – nu ne hotărâm să le deschidem. Nici nu ştiu ce naiba caut aici. Un mesaj? Un răspuns? Un amant de-o noapte? Haida-de! Puteam să beau o cafea la Starbucks, nu neapărat un gin tonic (foarte bine preparat, totuşi), puteam să ies la cumpărături, puteam să fac tot ceea ce îmi trecea prin cap – un serial siropos, o baie fierbinte, o salată. Puteam să o sun pe Sanda şi să mergem împreună la mall. La coafor. La masaj. La dracu-n praznic. Şerban e atrăgător, însă umblă cu capul în nori. Un aiurit. Îl arată lumea cu degetul, parcă pluteşte în altă lume, într-o zi va fi lovit de o maşină, iar el nici nu va simţi. Ăstălalt, Burtosul, ar mai bea trei ţuici şi, dacă şi-ar exprima toate gândurile perverse fără să o mai dea pe după plop, m-ar invita să i-o sug. Şi poate nici n-aş refuza, i-aş suge-o până şi-ar înghiţi limba şi s-ar sufoca. De ce a murit dânsul, stimată doamnă, ne puteţi explica? Domnule poliţist, să vă povestesc ce s-a întâmplat, am să încerc să fiu cât mai concisă, deşi sunt, credeţi-mă, şocată. Vă voi prezenta faptele aşa cum s-au petrecut. Cu subiect şi predicat. Tocmai primisem un plic alb, nici n-am apucat să îl deschid. Da, un plic alb. Fără adresa expeditorului. Normal că în ziua de azi e o surpriză, normal că beleşti ochii şi nu-ţi vine să crezi, bla, bla, bla. Şi, să vezi drăcie, domnule poliţist cu ochi albaştri (hai să spunem că ar semăna un pic cu un Richard Gere în plină formă, acum s-a boşorogit şi el), vecinii mei de palier au primit, la rândul lor, câte un plic. Am organizat o şedinţă în sufrageria dânsului, îl cheamă Şerban şi prepară un gin înnebunitor de bun, iar domnul cu burtă şi tricou pătat – observaţi că nu mai era la prima tinereţe, ca să fiu politicoasă, nici foarte pedant, nici foarte… etc. – m-a invitat, fără menajamente, să i-o sug. Nu l-am putut refuza. Cum adică aş fi putut să refuz? Mi-a fost milă de el, domnule… I-a plăcut atât de tare încât a murit fericit. Banal. Dar i-am făcut un bine pe ultima sută de metri, nu? Caz închis. Trezeşte-te, fetiţo, ai luat-o razna. Ţi-o fi pus ăsta ceva în gin. Să nu mai accepţi altul… Eşti liberă azi, dar asta nu înseamnă că trebuie să îţi faci de cap. De parcă ai avea şi cu cine!

Constantinescu

Toată această pierdere de vreme… Dovada incontestabilă că suntem plictisiţi, că nu avem alternative. O inutilitate cotidiană pe care o rumegăm ca nişte vaci abia aduse de la islaz. Societatea modernă ne-a transformat în şoareci de laborator. Sau în roboţi, cum se spune. Androizi, cyborgi şi ce-o mai fi prin culise. Şi-aşa ne implantează cipuri, ne urmăresc peste tot, până şi la budă. Se uită-n cururile noastre cu o atenţie demnă de o cauză mai bună. Încolonarea! Masă de manevră, atât şi nimic mai mult. Las` că ştiu eu! Ce ţuică bună, de unde o fi luat-o, n-aş fi crezut, îl credeam amator de uischeane. Şi asta cu rochia ei roşie… Doar la agăţat te duci aşa. Ce picioare are! Am auzit că umblă când cu unul, când cu altul, se dă în bărci… Chelneriţă sătulă de clienţi tâmpiţi, visează şi ea la o viaţă mai bună. E tânără, acum e momentul, când să stea cu cracii pe sus, la bătrâneţe, atunci când vor curge pieile de pe ea şi va pune proteza într-un pahar? Suntem răi, domnule, ne-a înrăit viaţa, suntem răi, suntem invidioşi, suntem nenorociţi de ideea că noi îmbătrânim şi alţii sunt tineri. Prostii, vine bătrâneţea peste toţi. Cea mai frumoasă curvă va fi o babă respingătoare, la un moment dat. Uite la marii actori, mari bărbaţi, cădeau toate femeile-n cur, una n-ar fi zis nu… Şi acum? Ori s-au dus la doi metri sub pământ, ori îşi trag băşinile după ei. Filozofie de cartier. Nici doi bani nu valorează. Hai să ne căcăm în sus şi să vorbim despre vieţile noastre, uite o conferinţă de tot râsul. Şi, la spartul târgului, poate deschidem şi plicurile alea. Aţi câştigat zece ani de viaţă! Uraaaa! Sau douăzeci. Sau o sculă nouă, o prostată nouă, o inimă nouă, un pancreas de toată frumuseţea. De dinţi nici nu mai vorbim, numai implanturi strălucitoare. O pereche de ţâţe ferme. Prostii… Am dat în mintea copiilor. Şi ce apus de soare are ăsta la fereastră, nuanţele acelea violete sunt extraordinare. O fi de la ţuică? La mine ploua în draci. Iar asta, cum ar spune cineva atent la detalii, poate deveni o incitantă contradicţie. Doar stăm în acelaşi bloc. O fi timpul probabil, ca la meteo, dar nu la distanţă de doar câţiva metri. Apus spectaculos pe o parte, ploaie cu spume pe altă parte. Ce se întâmplă la ferestrele curviştinei ăsteia în roşu, viscoleşte?

– Un gin excelent, Şerban, îţi mulţumesc.

– Mai doreşti unul? Domnule Constantinescu, încă o ţuică? Mi-o aduce un prieten, are livadă de prune. O minunăţie. Mereu mi-am spus că ar trebui să merg şi eu la cules. Pentru un om care s-a născut şi a trăit la oraş, o astfel de experienţă nu poate fi decât benefică.

Bat câmpii, însă sunt o gazdă bună. Cel puţin încerc să fiu. Fac conversaţie, servesc băuturi, zâmbesc. Nici nu-mi mai aduc aminte de când nu am mai avut musafiri. Şi mai ales un musafir cu rochie roşie şi picioare formidabile.

– Unul este de ajuns. Şi cred că stăm prea mult timp în aşteptare. Ce se poate întâmpla? De ce este trimis un plic? Pentru a fi desfăcut, nu?

Lucreţia se întinde înspre măsuţă, aplecându-se uşor. E sigură că Burtosul se va uita în decolteul ei generos, însă nu-i pasă. Înşfacă plicul din mijloc – este al ei, ea l-a aşezat acolo, între plicurile lor – şi rupe un colţ. Apoi introduce degetul arătător în gaura creată şi, cu o mişcare fermă, rupe plicul.

– A fost uşor. Şi nici nu doare. Pam-pam! Să bată tobele, să pâlpâie reflectoarele!

Râde. Dar privirile celor doi o fac să redevină serioasă.

– Aveaţi de gând să le deschidem în acelaşi timp? La oră fixă? Bărbaţii… Toţi vă copilăriţi, indiferent de situaţie…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/goodfon.ru

16 gânduri despre “Lumea de Dincolo de Fereastră (5)

  1. Marian

    Cristian Lisandru , ma’ maestre ma’ , n-am ce face , chiar nu pot proceda altfel asa incat scriu iarasi ,dar de data asta asa cum meriti : Cristian Lisandru …. MAESTRE !!!!!!!!!!!!!!! M-ai rupt , m-ai nenorocit …EXCEPTIONAL , iar urmatorul episod , sunt absolut sigur ca va fi COROANA OPEREI DUMITALE ! Nici ma-sa lu’ Aghata Christie sau Raymond Chandler si nici romanca noastra Rodica Ojog -Brasoveanu , n-ar fi adus-o mai bine din condei !!! Absolut …noire , si-mi place ! Mi-au placut in special { asa cum cred ca , DEJA ti-ai dat seama 😉 } gandurile…LUCRETIEI astfel incat : CONTINUA MAESTRE , ABIA ASTEPT SA DESCOPAR MESAJELE DIN PLICURILE ACELEA MISTERIOASE , SPER SA NU FIE NOTE DE PLATA !!! 😡 RESPECT MAESTRE !!!

    Apreciat de 2 persoane

    1. 🙂 Tare asta cu notele de plată, chiar nu m-am gândit la aşa ceva. Ce-ar fi să se trezească persoanejele datoare pentru cine ştie ce? Continuăm, nea Marian, sperăm să fie pe măsura aşteptărilor. Iar dacă nu va fi, atunci e loc pentru mai bine în altă povestire. 🙂 O zi frumoasă vă doresc! Fără note de plată încărcate, la propriu şi la figurat!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Marian

        ” 🙂 Tare asta cu notele de plată, chiar nu m-am gândit la aşa ceva. Ce-ar fi să se trezească persoanejele datoare pentru cine ştie ce? ” Sa nu te mire , si chiar nu-i de gluma : eu m-am trezit in 2014 DATOR VANDUT la tipii de la Raissfeisen Bank desii nu le-am trecut pragul vreodata !!! Abia aia de la Politie si tribunal m-au scapat de belea ca , era vorba de-o belea cat casa si pentru care trebuia … sa-mi vand si casa !!! 😡 Respect !

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s