Lumea de Dincolo de Fereastră (7)

– Ciudat este şi să primeşti plicuri de la un oarecare expeditor necunoscut. Şi cu mult mai ciudat este să nu îndrăzneşti să le deschizi, de parcă te-ai teme ca nu cumva să te trezeşti victima vreunei explozii. Fireşte – Lucreţia trece cu privirea de la Şerban la Constantinescu, schimbând tonul –, trebuie luată neapărat în calcul şi informaţia conform căreia la geamurile noastre este o vreme diferită, deşi stăm în acelaşi bloc. La mine, după cum spuneam, ninge. Aici, la Şerban, apusul de soare invită la meditaţie prelungită, cu toate că – v-o mărturisesc – mă lasă indiferentă meditaţia, în general. Pierdere de vreme, stăm în cur şi ne gândim cum să facem să nu facem nimic din ce-am putea face la modul concret. Vecinul Constantinescu spune că la dânsul plouă torenţial, informaţie neverificată însă. Deocamdată.

– Iar luna din calendar este aceeaşi, intervine Constantinescu. Ianuarie… Singura certitudine. Şi de ce aş ţine cu tot dinadinsul să vă mint? Am faţă de clovn care încearcă să ajungă în centrul atenţiei? Mă vedeţi scoţând panglici pe urechi sau fum pe nas?

– Un ianuarie al meu, murmură Şerban, unul al Lucreţiei şi altul al lui Anton… Asta vreţi să spuneţi?

– Nu vrem să spunem nimic, doar constatăm. Fiecare cu vremea lui, fiecare cu plicul lui. Poate că plicurile şi vremea de la ferestrele noastre fac parte din acelaşi scenariu…

– Un scenariu implică un autor. Implică premeditare. Un început, un cuprins, un final. Mai mult sau mai puţin dramatic. Cu sau fără happy-end.

– Şi implică personaje.

– Personajele fiind noi? întreabă Lucreţia. Măi să fie! N-aş fi crezut că în acest bloc se poate întâmpla vreodată ceva palpitant. Chiar sufeream din cauza plictiselii cotidiene. Acum suntem în plină teorie a conspiraţiei. Mai lipseşte ca mister Scorsese să strige „Motor”!

– Asta s-a vrut a fi o replică ironică?

– Deloc, domnule Constantinescu, deloc. S-a vrut o replică absolut normală. Să nu spuneţi că fiecare zi din viaţa dumneavoastră este plină de adrenalină. Dacă mai ştiţi ce-i aia, mă îndoiesc…

– Iarăşi săriţi calul…

– Te pomeneşti că nici nu trăim cu adevărat, doar ne imaginăm asta. Sau creierele noastre sunt forţate de un soft pervers să creadă asta. O lume virtuală.

– Da, izbucneşte Constantinescu, Matrix şi ţuică de prune. Matrix şi gin tonic. Suntem oameni normali, avem vieţile noastre, aşa cum sunt ele, palpitante – ca a domnişoarei Lucreţia, presupun, o chelneriţă (vă rog să nu vă supăraţi) pentru care fiecare zi nu înseamnă altceva decât acţiune şi adrenalină – sau deloc palpitante. Viaţa mea, da, nu este palpitantă. Recunosc.

– A ta cum e, Şerbane?

– Aşa cum nu aş vrea să fie. Încă îmi caut lumea, dacă pot spune aşa…

– Poate că te-a găsit ea pe tine. Dacă deschizi plicul.

– Dacă îl deschid, bună precizarea. Voi răspundeţi la telefon atunci când sunteţi apelaţi de numere necunoscute?

– Eu nu.

– Eu da, intervine Constantinescu. La celălalt capăt al firului invizibil poate fi cineva care are nevoie de ajutor. Cineva care doreşte să vorbească neapărat cu altcineva. Cine ştie? Eu răspund. M-am gândit de multe ori că destinul ne provoacă…

– Şi?

– Cum şi?

– Şi dacă răspundeţi la provocarea destinului aveţi satisfacţii? Vă simţiţi un fel de Superman care acţionează dintr-un call-center?

Întrebarea Lucreţiei îl face pe Constantinescu să ofteze ca un om care conştientizează că nu va fi niciodată înţeles pe deplin şi acceptă această concluzie tristă.

– Nu. Sau cel puţin nu am avut până acum. Dar trăiesc de fiecare dată sentimentul că pot fi acolo unde cineva are nevoie de mine. Câteva cuvinte contează enorm, domnişoară…

– Poate că, pur şi simplu, cineva greşeşte numărul, domnule Constantinescu, aveţi tendinţa de a dramatiza. În adolescenţă aţi dorit să deveniţi actor?

– Nu. Şi nici astronaut. Doream să fiu adult. Doar atât.

– Şi ceilalţi copii vă evitau? Nu aţi avut senzaţia, niciodată, că le creaţi o stare de disconfort?

– Hai să nu exagerăm… Ştiţi că puteţi fi brutal de nepoliticoasă?

Zâmbetul ostentativ afişat de Lucreţia înseamnă mai mult decât un simplu răspuns afirmativ, iar Constantinescu oftează din nou.

– Şi atunci, rosteşte Şerban ca şi cum ar vorbi cu el însuşi, de ce ar trebui să deschidem aceste plicuri? Un plic fără expeditor este ca un apel telefonic primit de la număr necunoscut. Sau de la un număr ascuns…

– Atunci rupe-l şi aruncă-l în coş! izbucneşte Lucreţia, iar obrajii i se îmbujorează instantaneu. Împunge aerul cu degetul arătător, în direcţia lui Şerban.

– Dacă ar fi avut cineva nevoie de ajutorul nostru, indiferent în ce privinţă – calamitate, naştere prematură, stop cardiac, un os de peşte rămas în gât –, atunci putem fi siguri că acum nu mai are. Regrete eterne… Vorbăria asta a ucis timpul şi toate speranţele respectivului sau respectivei. Punct.

– Ţin să îi reamintesc domnişoarei Lucreţia că a intrat aici fără a fi forţată de mine sau de Şerban. A participat din proprie iniţiativă la această aşa-zisă vorbărie inutilă. Eu cred că acest dialog este constructiv.

– Iar eu nu mai cred de multă vreme în limba de lemn. Sunt doar chelneriţă, însă citesc mult. Nu m-am plafonat, nu m-am resemnat.

Iată o piesă de teatru absurd, tot vorbeam despre scenarii. Cele trei personaje – absolut normale, niciunul dintre ele nu iese în evidenţă – sunt plasate în jurul unei măsuţe cumpărate dintr-un târg de vechituri şi puse să vorbească despre orice şi despre nimic sub pretextul că trebuie să descifreze misterul a trei plicuri albe. Autorul doreşte ca ele să vorbească, să gândească, să retrăiască amintiri frumoase sau dureroase, să sufere în tăcere, să îşi imagineze tot felul de bazaconii, să bea, să râdă, să plângă, să transforme o sufragerie ordinară dintr-un bloc ordinar într-o uşă care se deschide către… Către ce? Către o socializare de tot râsul? Către un alt timp? Către un alt anotimp? Către o informaţie meteo cu dedicaţie, pentru fiecare apartament în parte? Către viaţa de care suntem, în general, nemulţumiţi, atât de nemulţumiţi încât nici nu ne mai dăm seama cât de repede trece pe lângă noi? Banal. Dar adevărul este că mulţi dintre noi, cei mai mulţi?, nu suntem niciodată implicaţi cu adevărat în viaţă. Chibiţi. Chibiţii propriilor vieţi…

Lucreţia priveşte tavanul şi mişcă din degetul mare al piciorului drept, ţinând un ritm auzit numai de ea. Constantinescu strânge între degete păhărelul gol de ţuică şi lasă încordarea să devină din ce în ce mai vizibilă. Şerban se trânteşte în fotoliu, iar de undeva, dintr-un alt apartament, răsună acordurile unui cântec de petrecere.

– Ei da, asta mai lipsea!

– Domnişoară, nu toată lumea ascultă Chopin. Ba chiar aş spune că în anumite momente ale vieţii noastre, ale vieţilor noastre, dacă vreţi, chiar şi acel Chopin nu valorează nici doi bani.

– Deschidem plicurile şi pe urmă mergem în apartamentul lui Anton pentru a ne convinge că plouă. Apoi, cu permisiunea ei, fireşte, intrăm în apartamentul Lucreţiei.

Propunerea lui Şerban o ia prin surprindere, însă ştie că ar părea complet deplasat să se opună.

– La mine e deranj. Dar, dacă insistaţi… Şi veţi vedea că am dreptate. Ninge. Noroc că mi-am cumpărat nişte bocanci impermeabili sută la sută…

– Am şi eu unii, completează Constantinescu. Îi port de trei ierni, am mers cu ei prin zloată şi nămeţi până la genunchi şi cred că mă vor ţine încă trei. Dar umblu cu ei şi toamna, nu-mi place să fiu ud la picioare atunci când merg prin ploaie…

Teatru absurd…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/goodfon.ru

6 gânduri despre “Lumea de Dincolo de Fereastră (7)

  1. Adrenalina e la mare preț în zilele noastre, iar personajele tale o caută în felul lor. De aceea consider că-i bine să răspundă la telefoane necunoscute și să deschidă plicurile de la necunoscuți. Nu au nimic de pierdut, în afară de timp, din care au și prea mult. Mi-a plăcut și aștept continuarea, Cristian! S-auzim de bine! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Viata are multe greseli, pe care le ducem in spate, ele, sunt flori de lumina sub forma de cruce. “Iar lumea e-o Cortina… Imaginile noastre – rani negre în lumina.”
    Pe margine de pian notele mangaie urechea, umplând inima cu sentimente de fericire.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s