„Pe de altă parte”, mi-a spus cineva, „și toamnele astea devin plictisitoare. La un moment dat, firește. Niște fandosite de pe care curg frunzele. Ce apusuri, ce nuanțe sângerii… Hai să fim serioși, numai de șoapte tomnatice n-ai nevoie, uneori, fară să mai vorbesc despre melancolia prelinsă pe la colțurile streșinilor. Ăsta-i deja clișeu…”

Ascultam blues, blues-ul venea peste noi ca o toamnă plină de pofte, acordurile curgeau ca niște frunze, cel de lângă mine trăgea dintr-un trabuc dolofan, habar n-avea ce bine se integra într-un tablou pe care îl contesta cu atâta înverșunare…

„Da, dom’le, ce să-mi placă mie din toamnă, odată mi s-a rupt cureaua – nu întreba cum, s-a rupt, s-a rupt așa cum se rupe ața, cum se rupe viața, cum se rup toate de zici că le-a ros cineva cu dinții – și umblam prin toamnă cu pantalonii-n vine, crede-mă, nu mint, intra apa și-n în pantofi, ploua torențial, imaginează-ți cum arătam, abia am găsit o bodegă deschisă, am dat buzna înăuntru, toamna aia parșivă tot după mine se ținea, doar după prima țuică am simțit că pot să mă lupt cu ea și cu toți poeții care o ridică-n slăvi…”

Ploua tulburător, ploua ca o amintire obsesivă de care n-ai să poți scăpa niciodată, cineva nu închisese bine ușa, toamna se prelingea în încăpere, insidioasă, parșivă sau persuasivă, cine mai știa?, omul de lângă mine trăgea din acel trabuc dolofan, „îmi plac toamnele”, i-am spus, „du-te la dracu'”, mi-a aruncat printre dinți, pe urmă a mai cerut un rând, ca și cum toamna îl înfricoșa și dorea să capete putere…

„Toamna-i o curviștină, dom’le, știe să fie mereu deasupra, iar noi ne mișcăm așa cum vrea ea. Dă o ceață, dă o brumă, aduce un vânticel și vin în butoaie, râde țuica în alambic numai atunci când vrea ea, nu mai devreme. E pictor, n-ai vazut cum dă cu pensula?, nu spoiește, face artă, pictorii stau ca proștii și se zgâiesc la operele ei. Da’ tot curviștină e, vara rămâne o fecioară sfioasă pe lângă matracuca asta…”

Murea încă o vară pe trotuare pustii, mai că-mi venea să spun că murea ca o proastă pentru a face loc unei alte toamne cu aere de matroană, poate că mă contaminase vecinul de masă, dar poate că în mine răbufneau/reînviau veri neconsolate, trecute prea devreme în neființă și uitate într-o clipire…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/goodfon.ru