dansa cu tălpile goale peste frânturi de poveste abia trăită

O zi ca oricare alta, dintr-o lume ca oricare alta. Lumile care ne cheamă cu voci neauzite, lumile din noi, lumile acelea interioare în care suntem – în pofida tuturor scepticilor – fericiţi proprietari ai gândurilor necitite de nimeni, lumile despre care scriem, lumile pe care le inventăm, lumi care – la rândul lor, precum visele, nu? – au un gust anume.

Ce gust au lumile?

Un gust al îndepărtării, poate. Gustul aşteptării, al îndoielii, al speranţei, al freamătului, al zbuciumului pe care, uneori, nici nu îl poţi descrie în cuvinte… Gustul drumului care se întinde, ca un vis frumos, dinspre tine către veşnicie.

sursa foto – goodfon.ru

Azi-noapte a nins cu amintiri albe peste o fâşie de toamnă înfăşurată în jurul gândurilor noastre. Ne-au luat prin surprindere, iar noi, la lumina lunii, am învăţat/am reînvăţat să visăm cu ochii deschişi.

Înfiorarea nocturnă semăna cu o dansatoare despletită, deşi – ar putea apărea o obiecţie – poate că nu despletirea este informaţia esenţială. Dansatoarea ar trebui să ne trezească o curiozitate matinală indiscutabilă.

Dansa cu tălpile goale peste frânturi de poveste abia trăită, iar trupul ei cuprins de unduiri lascive părea pictat – pe o pânză nevăzută – de un artist căzut în genunchi.

Aşa percep eu acel artist despre care îţi povestesc acum, la ora când îngerii se duc la culcare, iar Dumnezeu suflă într-un felinar şi murmură, încă o dată, pentru a câta oară?, să fie lumină…

Un atelier prăfuit, neapărat prăfuit – fiindcă artiştii, orice s-ar spune despre ei, preferă să rătăcească printre viitoarele mici capodopere din viaţa lor, lăsând nemăturat praful de zi cu zi -, un atelier cu geamuri mari, vopsite în culori stridente. Uite, unul dintre geamuri este spart la un colţ, colţul de sus, pe acolo poţi vedea, dacă te străduieşti, cealalată faţă a lumii.

Pe o măsuţă, artistul a lăsat o farfurie în care se răcesc iluzii

(neterminate, nemestecate)

şi câteva picături de nesomn. Da, printre marile banalităţi ale existenţei există şi una despre care auzi fără să fii luat, ca în atâtea alte cazuri, prin surprindere. Este vorba despre nesomnul artistului, din orice lume sau coşmar ar veni el. Un artist insomniac devine – pe negândite, aşa cum te cuprinde în braţe, câteodată, disperarea – o exprimare pleonastică.

Artiştii nici nu dorm niciodată, aşa îmi place să cred, dar poate că dorm

(iepureşte)

în nopţi care nu sunt incluse, din fericire, în calendarele lumii noastre.

Duc ideea mai departe şi presupun că artiştii vin cu toţii din alte lumi, iar noi, cei de aici, suntem privilegiaţi fiindcă – într-un fel sau altul – interacţionăm (fericiţi, indiferenţi) cu munca lor care nu încetează niciodată.

Artiştii îşi duc arta către un vârf de munte nevăzut, milioane de Sisifi încercănaţi, costelivi, străduindu-se să ne arate că se poate, că nimic nu este imposibil, că trebuie să cucereşti munţi fiindcă aşa vei reuşi să te cucereşti pe tine[1], că nu poţi învăţa să mori[2] dacă nu începi să înveţi a trăi din plin, cu patimă, fiecare zi.

Iar dansatoarea aceea despletită – sper că nu ai uitat de ea, priveşte-o cu ochii minţii cum se mişcă precum flacăra unei lumânări care nu se va stinge niciodată – nu era altceva decât nesomnul artistului. Numai aşa, la rândul nostru, putem înţelege – dacă nu ne este teamă de revelaţii – că undeva, dincolo de noi şi de toate nimicurile noastre cotidiene îmbrăcate după ultima modă, există toamne-ierni sau, pur şi simplu, dimineţi magice în care însuşi Dumnezeu ne invită la o cafea, iar un artist căzut în genunchi suspină în mijlocul unui atelier cât o lume.

♣ Cristian Lisandru

–––––––––––––––––-

[1] Vezi Edmund Hillary – Nu cucerim munţii, ci pe noi înşine.”

[2] Referire la “Odă (în metru antic)”, poezie scrisă de Mihai Eminescu – „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată/ Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi/ Ochii mei înălţam visători la steaua/ Singurătăţii”.

2 gânduri despre “dansa cu tălpile goale peste frânturi de poveste abia trăită

    1. Mă bucur să împărtăşesc gândurile şi scrierile cu un alt român talentat, Petru, iar această interacţiune permanentă nu poate fi decât benefică pentru ambele părţi, ca să zic aşa… 🙂 La mulţi ani românilor, la mulţi ani, România! Numai bine îţi doresc, Petru, să ai parte de o zi cât mai frumoasă! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s