Evenimentele din viața noastră sunt hulpave, se precipită, cer dreptul la întâietate. Au pofte. Tânjesc. Le văd ca pe niște guri asezonate cu dinți de rechin. Recunosc că mi-a fost tot timpul teamă – cumva seamănă cu ideea de „om negru” care vine pentru a te tulbura, indiferent de vârstă – de evenimente viitoare. Ele aduc si… neașteptatul. Iar neașteptatul este inspăimântător ca idee, deși ne iluzionăm că nu-i așa. Ne place ceea ce cunoaștem, ceea ce putem apuca în mână, ceea ce putem gusta. Neașteptatul la care mă refer e cu totul altfel. Noi plătim tributul și rânjim că niște fraieri, încercând să ne convingem că nu am fost luați pe nepregătite. Pe urmă privim retrospectiv și avem senzația că din perfecțiunea noastră s-a ales praful din cauză că soarta a fost parșivă.

♣ Cristian Lisandru