Ce ploaie furibundă, un alt potop ne-ncearcă
Și se revarsă-n mine istorii sau păreri,
O mare istovită, cuprinsă de dureri,
Din carnea-mi umezită va construi o barcă.

Plutirea va fi lungă, ce croazieră tristă,
Iar omul-barcă, singur, va căuta un mal,
Scenariul pare tragic, cu un sfârșit banal,
Dar încă sunt limanuri. Și porturi mai există.

Ce Robinson atipic rămâne omul-barcă,
Cu vâsle putrezite, cu mâini fără puteri,
În el se nasc sirene și mor corăbieri,
Iar sufletul, deodată, i se transformă-n arcă.

♣ Cristian Lisandru – 24 mai 2019