Se aşeză din nou în faţa laptopului şi şterse rapid, fără regrete, ultimul paragraf, ţinând degetul mijlociu apăsat pe delete. Era un paragraf prost. Gândit prost, scris prost. Apoi, ca într-un vis la fel de prost, auzi soneria.

Rosti cu voce tare:

– Pe vremea asta numai un nebun umblă din uşă în uşă, dă buzna peste tine, îţi invadează intimitatea şi te scoate din procesul de creaţie pentru a-ţi introduce pe gât miraculoasele şampoane împotriva mătreţii de care oricum nu scapi niciodată…

Ţârâitul devenea supărător.

– Vin acum, strigă enervat, nu înfige butonul ăla în perete! Cum naiba de nu te doare degetul???

♣

Geamantanul era mare, negru, avea încuietori argintii, iar colţurile erau roase. Poate că îl lovise cineva de ziduri, de-a lungul existenţei sale anoste de geamantan. Părea greu, dar nu se aplecă să-şi verifice intuiţia, fiindcă îi căzură ochii pe o pereche de pantofi cu vârfurile ascuţite. Noroiul acoperea cam o treime din ei, iar şiretul unuia era pe jumătate desfăcut. Adică funda dublă devenise simplă, iar proprietarul nu se sinchisise să rezolve situaţia. Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Chiar citise la un moment dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile şireturi desfăcute şi alunecase sub roţile metroului. Stupid.

Şi manşetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenuşiu atârna lălâu pe nişte umeri înguşti, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi înceţoşaţi. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineţii, colţurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiştoc de ţigară atârna între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca şi cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui care sunase la o uşă oarecare – dar poate că tocmai această uşă a unui scriitor ratat fusese adevărata destinaţie, iată o ipoteză demnă de a fi luată în calcul -, într-o altă zi cu avertismente meteorologice anoste.

Câteva zeci de secunde se priviră în ochi, în vreme ce un fulger sfâşie cerul către nord-vest. Imediat fu urmat de un tunet care făcu alarmele unor maşini să răbufnească.

– Căutaţi pe cineva?

Încercă să pozeze în gazdă surprinsă, dar politicoasă, cu toate că i-ar fi trântit uşa în nas individului.

– Cred că aţi greşit adresa, continuă după ce observă că buzele crăpate continuau să strângă chiştocul de ţigară. Dar se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceţi probleme. Am ieşit un pic la aer, cu această ocazie, această ploaie insistentă ne-a trimis pe toţi în domiciliu forţat.

Se dorise a fi un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei morocănoase. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiştocul de ţigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi… Apoi mişcă din cap, întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo unde ar fi trebuit să se afle un ceas. Nu purta niciodată ceas, dar îi plăcea ideea de a-i da cuiva tălpăşiţa în felul acesta.

Individul se decise, în sfârşit, să spargă tăcerea, dar numai după ce scoase din buzunarul drept al impermeabilului un pachet de ţigări, mototolit corespunzător, şi îşi aprinse o altă ţigară cu o brichetă care se dovedi binevoitoare abia pe la a patra încercare.

– Să ştiţi că situaţia este foarte gravă, spuse. Nu reuşesc să găsesc o cale de rezolvare. De-asta m-am gândit să vin la dumneavoastră, aveţi experienţă…

Experienţă în ce? gândi instantaneu. În luat şuturi în cur? În lipirea nasului de uşile unor edituri care m-au trecut pe lista neagră? Într-o anumită poziţie sexuală care-i place Luciei la nebunie?

Îşi drese vocea.

– Nu ştiu la ce vă referiţi. Sigur nu aţi greşit adresa? Poate nu aţi văzut bine numărul de la poartă, e acoperit de planta aia agăţătoare. Mă tot gândesc să o tai, dar amân momentul de fiecare dată, mi se pare că ar fi ca şi cum aş ucide pe cineva.

Râse strâmb. Individul din faţa lui trase încă un fum. Apoi arătă cu ţigara către geamantan.

– Acesta este. E plin cu bani. Mi-e frică. Am vrut să fug, dar poliţia este pe urmele mele. Şi nu numai poliţia. Sunt mulţi pe urmele mele, domnule… Numai dumneavoastră ştiţi cum se va termina povestea asta şi tocmai de aceea am venit.

♣ Cristian Lisandru

Sursa foto – reputationtoday.in