Aruncă o privire peste umărul individului. Curtea era pustie. Ploaia răpăia pe acoperişul de ţiglă, iar vântul îşi bătea joc de frunzele umede, ridicându-le în aer, ameţindu-le şi dând cu ele de pământ. Asta-i mâna Luciei, îşi spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi pescuit şi pe ăsta? Şi câţi bani i-o fi dat?

Brusc, îşi aduse aminte de ziua în care ajunsese acasă cu nervii întinşi ca o coardă de pian (o altă editură, a câta oare?, îi transmisese că era mai bine să se apuce de altă meserie), intrase în sufragerie – dorind să se îmbete ca un porc şi să înjure societatea de consum -, apoi dăduse peste Lucia, întinsă pe jos, plină de sânge şi albă ca varul. Abia după ce sunase la salvare îi simţise mâinile pe spate şi realizase farsa aiuritoare. Sângele avea gust de ketchup. Făcuseră dragoste pe covor, cu o pasiune nebună, în timp ce medicii de la ambulanţă băteau cu pumnii şi cu picioarele în uşă. Le deschisese Lucia, după orgasm, şi le dăduse cu tifla… Schiţă un zâmbet.

– Serios? Un geamantan cu bani? Şi nu cumva vă urmăreşte unul care are un tatuaj cu Celine Dion pe umăr?

Ochii individului se rotiră, înnebunitor, în orbite.

– De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt banii lui nu mai am nicio scăpare… Îmi puteţi da un pahar cu apă, vă rog?

Tună din nou, iar ploaia se înteţi. Dacă-i bal, atunci bal să fie, murmură…

Îi făcu semn să intre, urmărind distrat urmele de pantofi rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aştept să văd cum vei curăţa podeaua, stând în genunchi şi fâţâind în stânga şi în dreapta funduleţul tău bombat. Individul lăsă să cadă impermeabilul pe un fotoliu, apoi se aşeză pe canapea, cu mâinile pe genunchi. I se citea groaza pe chip. Ăsta îşi joacă bine rolul, gândi… Şi-aşa devenise ziua monotonă şi nici nu mai aveam chef de scris. Îi aduse un pahar cu apă din bucătărie şi, în vreme ce musafirul îl dădea pe gât, întrebă într-o doară:

– Spuneaţi că acest geamantan este plin cu bani? Înregistră anticipata mişcare afirmativă a capului. Bancnote mici, presupun…

Musafirul aruncă o privire rapidă către geamantanul înfipt în mijlocul încăperii. Apa scursă de pe el udase deja covorul rotund, dar se părea că această informaţie nu prezenta niciun interes pentru individual speriat.

– Mici, domnule, evident. Bancnote mici, nu trebuie să fie tot timpul aşa? Doar vă pricepeţi la asta, altfel… Altfel banii pot fi identificaţi mult mai uşor de către poliţişti. Mici şi cu serii disparate.

Câteva secunde fu absolut convins că va tăbărî asupra impertinentului şi-l va călca în picioare cu simţ de răspundere. Reuşi cu mare greutate să se abţină. Se aşeză pe celălalt fotoliu, adoptând o poziţie care se dorea, totuşi, oarecum respectuoasă. Furnicături reci îi străbăteau palmele şi se întrebă în gând cât mai va rezista în postura de ins luat în balon într-o după-amiază ploioasă în care răbdarea trebuia să suporte până şi scăderea apăsătoare a presiunii atmosferice.

– Stimate domn, mi s-a spus de foarte multe ori până acum că sunt priceput. În pat – dacă ar fi să mă iau după femeile din viaţa mea. M-au lăudat pentru capacitatea mea de a le oferi orgasm multiplu şi, după un oarecare interval de timp, m-au lăsat cu ochii beliţi către orizontul intangibil. La scris, în al doilea rând. Cu toate acestea, am fost obligat să stau la coadă pe la uşi, să scutur scame de pe revere, unii şi-ar fi dorit şi limba mea fierbinte în fundurile lor urât mirositoare. Aşa că hai să trecem la chestii serioase. Ce-i cu geamantanul ăsta burduşit şi de ce aţi venit taman la mine? E o pură întâmplare – pe care aş putea să o înţeleg, ne despărţim prieteni, eu rămân cu ploaia şi cu reumatismul, dumneata cu banii, iată happy-end-ul – sau cineva a ţinut cu tot dinadinsul să producă zâmbete strâmbe, ca la camera ascunsă?

Musafirul începu să tremure. Uimirea întipărită pe chipul său nu părea deloc trucată.

– Chiar nu înţelegeţi? Dumneavoastră sunteţi scriitorul, autorul întâmplării nefericite prin care trec de câteva zile. M-aţi aruncat în plin coşmar. Sunteţi singurul care poate să spună cum se va termina totul. Ce voi face eu cu acest geamantan de acum încolo? Voi fi prins? Ucis? Domnule, nu evitaţi un răspuns pentru că sunteţi direct responsabil dacă mi se întâmplă ceva. Nu pot să cred că m-aţi putea abandona ca pe o cantitate neglijabilă… Gândiţi-vă la viaţa mea, poate fi distrusă mai curând decât aţi crede.

Se ridică, merse în bucătărie, deschise furios frigiderul – câteva dintre bileţelele Luciei îşi luară zborul ca nişte păsări galbene şi pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului una, o desfăcu pe a sa şi sorbi cu nesaţ. După ce bău, aşeză doza pe măsuţă şi îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheaţă.

– Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuaţi că sunteţi, nu?

♣ Cristian Lisandru

Sursa foto – writter.co