Lăsă televizorul deschis şi reglă sonorul aproape de maxim. Merse la bar – ia mai dă-o dracului de bere, gata pe ziua de zi, hai să trecem la chestii serioase! Iar, tu, voce interioară insinuantă, ai face bine să taci. Definitiv! –, apucă sticla de J&B şi îşi turnă o porţie apreciabilă în pahar. Drumul până la frigider i se păru mai lung decât de obicei, iar degetele scotociră grăbite printre cuburile din cutia congelatorului. Ca şi cum nu ar fi fost toate la fel şi ar fi dorit să aleagă.

– Aberant, murmură, alege naiba două cuburi, ce stai pe gânduri, te crezi la licitaţie sau la talcioc?

Clinchetul cuburilor din pahar îi provocă o plăcere deosebită. Nu se mai abţinu şi dădu paharul peste cap, apoi reveni alături de sticlă şi îl umplu din nou. Cuburile nici nu apucaseră să simtă iminenţa topirii… Întoarse ochii către televizor. O viitoare grevă, nişte mămici care îşi abandonaseră pruncii după naştere – de ce i-aţi mai făcut, atunci?, se întrebă, cuprins de un inexplicabil instinct patern –, reduceri de buget, viitoare greve, viitoare probleme pentru cetăţenii plătitori de taxe. Prostiile de fiecare zi. Lăsă ochii să alunece către geamantanul trântit. Din interior, banii îi făceau semne… Trânti capacul, apucă geamantanul de mâner şi îl duse în debara. Îl acoperi cu nişte pleduri, apoi reveni în sufragerie.

♣

Când îşi turna cel de-al patrulea pahar, o reporteriţă protejată de o umbrelă imensă anunţă că pe o stradă dintr-un cartier aflat la periferia oraşului se produsese un groaznic accident de circulaţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului reieşea că decedatul era un agent imobiliar, iar autorul accidentului fugise. Singurul martor – un profesor de engleză aflat la pensie – nu putuse să observe numărul maşinii din cauza ploii.  Dar spunea cui dorea să stea de vorbă cu el că omu` ăla zbura prin aer ca un manechin, ca un manechin dezarticulat, iar eu citeam ştirile sportive, cum e posibil aşa ceva, nu e drept, aş fi vrut să pot interveni?! La dracu`!

Strânse paharul în pumn. Dintr-o dată, îi pieri cheful de băut şi vărsă licoarea pe podea. Buzele reporteriţei se mişcau ca şi cum ar fi fost prinse într-un dans funebru al cuvintelor anticipate şi erau date cu un roşu-aprins ispititor. Ploaia torenţială spăla caldarâmul şi eventualele urme…

♣

Se simţea prins, acaparat, agăţat într-o pânză de păianjen lipicioasă, perversă, o capcană perfectă din care evadarea era imposibilă. Nu vedea insecta, însă o bănuia ascunsă pe undeva, stând la pândă, pofticioasă, intuia chiar şi gândurile ei, vine ora mesei, ha-ha-ha, delicios prânz, ha-ha-ha, gândurile acelea bănuite zbârnâiau ca o coardă bine întinsă, o linie melodică ieftină dintr-un film prost, unul în care victima stă (bineînţeles, nu putea fi altfel) în cadă, în spatele perdelei de plastic ieftin, se săpuneşte cu simţ de răspundere şi observă înspăimântată umbra unui braţ, braţul ţine neapărat, dar neapărat, domnii mei, un cuţit cu lama lungă, aproape nesfârşită, perdeaua este trasă brusc într-o parte şi atunci intervine ţipătul, mai mult sau mai puţin real – depinde de actriţă, preselecţia este întotdeauna dură în astfel de cazuri sau se induce o astfel de concluzie de către cei de la PR -, exact asta trăia şi el acum, cu deosebirea esenţială că duşul îl făcuse dimineaţa şi nu trăsese nimeni perdeaua pentru a-i înfige un cuţit cu lamă lungă într-o anumită zonă a corpului, niciodată în inimă – victima trebuie torturată în prealabil, dacă moare instantaneu pleacă spectatorii din sală, nemulţumiţi, daţi-ne banii înapoi, PĂCĂLICILOR! –, încercă să se mişte şi firele lipicioase îl strânseră suplimentar, poate că nu îi este aşa de foame (îi trecu prin minte un gând năstruşnic, născocit prin amestecarea diferitelor senzaţii în creuzetul fricii), la păianjen se referea, v-aţi dat seama, poate e sătul, s-au mai văzut cazuri. Se iluziona cu ideea că până şi dintr-o pânză de păianjen poţi scăpa dacă ai aţă pe mosor (iată geniala filozofie de viaţă practicată la colţ de stradă, cu o doză de bere în mână, aşezat în cur pe bordură), însă nu-şi amintea, totuşi, unde citise asta sau dacă citise aşa ceva vreodată…

♣

Pentru prima oară în acea zi îşi spuse că are nevoie de Lucia. De fapt, dacă ar fi avut răgazul necesar pentru a rumega ideea respectivă – însă nu poţi duce la bun sfârşit o astfel de activitate atunci când personajele din romanul nescris bat la uşă şi atunci când tu, Scriitorul, pui în pagina word-ului un scenariu absurd care se transformă în realitate sub ochii tăi –, ar fi ajuns la concluzia surprinzătoare că trăia/percepea/mirosea prima zi în care simţea cu adevărat că are nevoie de… ea.

Ţinea paharul în palme – între timp revenise la sentimente mai bune şi îşi turnase încă o porţie zdravănă de J&B – ca şi cum ar fi vrut să îl încălzească. Privi în el. Cuburile de gheaţă pluteau în lichidul gălbui, două aisberguri într-un ocean infim, delimitat de pereţi transparenţi şi fragili. Duse paharul către gură.

♣ Cristian Lisandru

Sursa foto – Theatr Clwyd