Tresări. Întoarse capul, iar Magicianul îi întinse paharul. În lichid pluteau două cuburi de gheaţă – nu te-ai înşelat, chiar ţi-a umblat prin frigider, dar numai pentru că vroia să te ajute, de ce nu înţelegi?

Gura i se umplu de salivă, îmi plouă şi în gură, mormăi, apoi apucă paharul şi luă două guri zdravene. Nici nu simţi vreo arsură pe gât.

– Mulţumesc. Şi gândi instantaneu iată că Magicianul poate fi şi ospătar, unul foarte bun, a nimerit exact cantitatea necesară de alcool, dacă pui prea puţin nu e bine, vin cuburile astea nesuferite şi diluează băutura, pierzi adevăratul gust.

Capul i se roti către peretele pe care stătea atârnat ceasul.

– Îmi poţi spune de ce se joacă timpul cu mine?

– Ce înseamnă timp, înainte de toate?

– Mă enervezi, Magicianule, ţi-am pus o întrebare simplă, nu te-am rugat să reinventezi teoria relativităţii. Toată lumea ştie ce înseamnă timpul. Vrei definiţia din dicţionar?

– Nu, ar fi banal. Vreau să ştiu ce crezi tu despre timp.

– E timp. Secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii. Nu m-am gândit niciodată la asta. Ştiu însă că limbile unui ceas trebuie să se mişte, mai ales atunci când ceasul respectiv – fie el şi unul ieftin – are o baterie plasată în spate, iar acea baterie a fost schimbată de Lucia acum patru zile. Ştii vorba aceea care transmite că te mişti în sensul acelor de ceasornic? Se discută despre mişcarea lor. Când sunt nemişcate nu e bine. Dar atunci când le vezi că merg, iar pe urmă te uiţi şi realizezi că minutele nu au trecut, nu mai e bine deloc, e chiar rău.

– Te-ai îmbătat.

– Eşti porc. Pot să beau o zi întreagă şi nu am nici pe dracu`. Torn în mine cu o plăcere teribilă, poate că Lucia are dreptate, o cură de dezintoxicare nu mi-ar strica. Dar, până atunci, nu te comporta precum o mamă oripilată care află că băiatul ei, odorul ei răsfăţat, este alcoolic. Eşti departe de a fi mama mea, iar o postură în care să plângi şi să-ţi frângi mâinile, cuprins de falsă disperare, nu te prinde.

 – Lucia, Lucia, Lucia! Capeţi o obsesie. Nu te aud vorbind decât despre Lucia. Te aud cum gândeşti numai la Lucia. Mă faci să cred că nici nu te-ai mai putea descurca fără ea. Eşti slab, Scriitorule. Mă dezamăgeşti. Toată ziua Lucia, toată noaptea Lucia, hai să fim serioşi. Uită-te la mine.

Ridică ochii din pahar. Reapăru senzaţia aceea tâmpită care îi spunea că iar va fi tras de urechi, scos din joben şi arătat spectatorilor pentru a se face de râs. Încercă să protesteze, însă nu-i ieşiră cuvintele din gură.

Eşti iepure, de aceea nu poţi să vorbeşti, prostule, eşti iepure şi bei J&B, asta chiar nu s-a mai pomenit, nu doreşti un suc de morcovi? Câteva frunze de salată ar fi potrivite pentru mamiferul din clasa rozătoarelor, vânat pentru blană şi carne, aşa cum spune dicţionarul. Nu J&B-ul, ce fel de iepure eşti tu? A, da, unul alcoolic, toţi copilaşii lumii vor duce mânuţele la guriţe şi vor striga aaaaaaaaa!, vai de ei, tot ceea ce credeau despre drăgălaşii de iepuraşi se duce pe apa sâmbetei…

Vocea Magicianului i se prelinse în ureche, fierbinte, ca un firicel de ulei încins.

– Te-ai întrebat vreodată dacă Lucia există cu adevărat?

– Ha, ha, ce glumă bună, aveam pretenţii de la tine. Eşti un Magician de duzină, din aceia care scot iepuri din jobene slinoase, eşarfe lungi din buzunare şi ouă din urechile fraierilor. Ar trebui să fii dat afară din orice circ, eşti perimat, acum se poartă altceva la nivel de magie, nu te uiţi la programele cu David Copperfield? Acolo da, magie serioasă, cu nerv, nu ceea ce faci tu aici, degeaba eşti plin de ifose. Cum să nu existe Lucia, deşteptule?

– Şi atunci unde este? De ce nu este niciodată prezentă atunci când ai nevoie de ea?

– Ba este. Mai ales atunci când vreau să fac sex. E bună la pat. Dar, cu toate că eşti un Magician de duzină, s-ar putea să fi înţeles asta. Lucia este cu mine de multă vreme, chiar dacă m-am gândit adesea că ar trebui să o schimb cu altă femeie. Am cunoscut-o anul trecut, m-am lovit de ea în supermarketul în care lucrează (e casieră, n-am avut parte de o femeie cu facultăţi, şi ce dacă, poate fi aceasta o problemă existenţială?) şi i-am scăpat o sticlă – de J&B, of course, doar sunt un beţiv, nu-mi place laptele nici în cafea! – pe sanda. Încercase să mă ajute, aveam prea multe bagaje şi prea puţine mâini la dispoziţie. I-am zâmbit. Mi-a zâmbit. Văzut. Plăcut. Am ieşit, am lăsat pungile pe o bancă, am aşteptat sfârşitul programului. Am invitat-o la mine, n-a zis nu. Am venit aici şi i-am supt degetul mare de la picior până i-a trecut şi amintirea durerii. De atunci a rămas cu mine. Spală. Găteşte. Citeşte ceea ce scriu. Spune multe prostii, se crede cultă. Nu e. Lipeşte bileţele pe uşa frigiderului, poţi să mergi să le citeşti, pe mine mă enervează. Dar e plăcerea ei cotidiană, aşa că nu mă bag. Se uită la televizor, nu poate trăi fără ştiri. Îi place să-şi vopsească unghiile cu ojă neagră. Crede că are cele mai frumoase glezne din lume. Sunt frumoase, e adevărat, dar nu cele mai frumoase. Unde sunt cele mai frumoase glezne din lume, îmi spui şi mie, Magicianule?! Am un purcoi de bani în  debara, poate vreau să-mi fac de cap şi să scap de tâmpenia asta care îndeamnă limbile ceasului să mă ia peste picior!

Magicianul tace. Poate că înţelege că este foarte greu să explici ceva unuia care nici nu doreşte asta. Se trânteşte în fotoliu şi împreunează mâinile după ceafă. Pare relaxat. Periculos de relaxat. Seamănă cu un gâde care încrucişează mâinile şi scrutează mulţimea cu ochi ce aruncă flăcări prin găurile cagulei.

– Ţi-aş recomanda să priveşti display-ul, scriitorule. Nu ai chiar aşa de mult de citit. N-o să-ţi placă, te avertizez. Ştii că eu nu mint. Dar e momentul să te trezeşti la realitate. Nu poţi trăi toată viaţa în două realităţi, acesta este cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da.

J&B-ul nu mai avea niciun gust. Din nou. Aruncă o privire către Magician – ţi-ai fi dorit să fie ucigătoare, dar uite că nu se întâmplă nimic, e tot acolo, nu dispare, nu imploră milă, are aceeaşi atitudine dispreţuitoare. Surâde. Nu. Rânjeşte… –, apoi reveni în faţa laptopului. Ţinea minte (încă mai ţin minte ceea ce scriu, domnule!) că terminase un paragraf în momentul în care alimentarea străzii cu energie electrică revenise la normal. Câteva secunde stătu cu ochii închişi. Apoi trase aer în piept şi îi deschise. Cuvintele îi traseră câteva palme zdravene, înroşindu-i obrajii…

 ♣

Iar Magicianul pocni din degete şi întreaga sală izbucni în aplauze, în faţa unei scene inundată de o lumină orbitoare. Din tavanul sălii curgeau picături mari de apă, o ploaie torenţială, paradoxală, care atingea mocheta roşie şi se transforma în şuvoaie ce şerpuiau pe sub scaunele acoperite cu o catifea albastră. Curios, spectatorii nu protestau în faţa umezelii, ba chiar dădeau senzaţia că le place şi că nu văd nimic nelalocul său sub cupola circului.

Iepurele din joben începu să facă tumbe şi să râdă prosteşte, un râs piţigăiat care îi făcu pe unii dintre spectatori să ducă degetele la gură şi să fluiere, apoi plânse în hohote, cu urechile pleoştite – un alt val de aplauze! –  şi vru să dea cu laptopul de pământ. Nu o făcu. Nu putu să o facă. Dar mai citi o dată cum Lucia se pregătea de plecare după ce intrase sub duş şi spusese că bărbaţii sunt atât de uşor de păcălit.

Cristian Lisandru

Writers Write