Dacă bucuriile sunt comune – şi trăim, de fiecare dată, cu intensitate crescândă, fie că sunt mari sau, poate, insignifiante în tot acest scenariu cotidian -, atunci ar fi logic ca şi vinovăţiile să fie împărţite la doi.

E drept că, atunci când se ajunge într-un impas, e relativ (mai) simplu să concluzionezi, rapid, că partea ta de adevăr conţine chintesenţa tuturor dorinţelor, împlinirilor sau dezamăgirilor pe care le-ai trăit de-a lungul timpului. Uităm mult prea repede frumosul unor clipe şi dăm apă la moară gândurilor negre care, în astfel de momente, se agaţă de noi ca scaiul.

Suntem subiectivi, fiindcă aşa este firea noastră. Declarativ, desprindem fire de nori şi împletim din ele încă o poveste de dragoste. Iubim pătimaş, chemăm jumătatea în miez de noapte, încercăm să dăm trecutului ce i se cuvine şi – pentru că nu mai este nimic ca înainte – avem accese de furie. Îndrăgostiţii fac minuni şi atunci când sunt furioşi.

„Noi nu vom putea muri decât împreună”, aşa cum scriam cu ani în urmă, într-o altă poezie de dragoste, pare o declaraţie deşănţată într-un context sentimental anesteziat. E o criză mondială, iar la Ministerul Sănătăţii nu s-au întreprins măsurile necesare pentru a fi completat stocul cu perfuzii salvatoare prin care dorul să ajungă, din nou, în trupurile unor îndrăgostiţi supuşi, la rândul lor, vremelniciei.

„Noi ne-am aruncat în iubire fără veste de salvare”, ca şi cum am fi fost convinşi că niciodată nu ni se poate întâmpla ceva rău. Iar acesta nu este un caz singular, fireşte, fiindcă poveştile de iubire seamănă până la durere şi, tocmai de aceea, nu există şi o „reţetă a succesului deplin”.

Ce valuri vin şi ne lovesc acum, / Iar uneori îmi spun că-i doar părere, / Printr-un ocean de vise tăiam drum / Şi renegam ideea de durere. / Mă întrebai cum de ne-am completat, / Ce s-a-ntâmplat de-a fost aşa să fie? / Câte furtuni ne-au tot asediat / Şi ne hrăneam cu dor de insomnie. / Încă mai vine un poştaş la porţi, / E ultimul din neamul său, fireşte, / Un zeu nebun ne-a tras, fatal, la sorţi / Şi-o ultimă scrisoare înfrunzeşte. / Ce filă-frunză şi ce frunză eşti, / Poveştile-şi trag seva din poveşti…

♣ Cristian Lisandru

♣ Cristian Lisandru