– Hei, Magicianule, tot tu ai fost la originea acestor coşmaruri stupide?

Nici un răspuns.

Şi ce dacă? gândi. Un iepure aplaudat de copii râzgâiaţi, un ins fugărit de cactuşi îndrăgostiţi, o veioză pe care o stingi şi nu se face întuneric, popândăi în uniformă şi un vultur care fumează trabuc. Plus o Lucie dispărută…

Gura uscată îl îndemnă să meargă la bucătărie, în timp ce imagini disparate, desprinse din coşmarurile de peste noapte, îi bombardau creierul, dansându-i pe sub pleoape. Deschise frigiderul şi desfăcu o cutie. Cu lapte. Înghiţi cu sorbituri mari, apoi puse din nou cutia pe raft. Câteva beri îi făcură  cu ochiul, dar le trată cu indiferenţă suverană.

Cel puţin deocamdată, acum nu simt nicidecum nevoia să o iau de la capăt.

Pătrunse în sufragerie şi observă imediat laptopul, iar amintirile ieşiră dintre cutele memoriei, făcându-i gura pungă. Dinţii i se strepeziră instantaneu, ca şi cum ar fi ronţăit kilograme de lămâi.

Un iepure fricos, cu urechile pleoştite, scos din jobenul uriaş, aruncat către cupola circului, în rostogolire ameţitoare, un Magician – de unde naiba a mai apărut şi ăsta, cu prostiile lui şi cu insistenţa aceea agasantă? – care dorea să-i transmită ceva important, mesaje disparate, concluzii pe care ar fi trebuit să le tragă chiar el, însă nu reuşea, nişte bani (mulţi bani, a dracu` chestie!) ascunşi într-un geamantan adus de un agent imobiliar.

Hei, nu te ascunde pe după plop, nu de cineva, ci chiar de către unul dintre personajele tale. L-ai ucis, descriindu-i moartea, într-un accident de circulaţie, eşti un nemilos numai bun de pus pe scaunul electric. Sau preferi un rug? Poate un zid, iată-te legat la ochi, tremuri din toate încheieturile, plutonul de execuţie are armele încărcate, ochiţi, foc, gata, s-a terminat, doctorul se apleacă, ia pulsul condamnatului, da, domnilor, am constatat decesul, altul la rând!

Reveni în bucătărie şi lăsă privirea să alunece peste bileţelele Luciei. Îl căuta, ştia asta, pe ultimul, însă nu dădu de el.

Unde s-o fi grăbit aşa, la amantul ei? Amant… Are Lucia un amant? Şi, dacă are, ce dacă? Se poartă în această perioadă. Dar de ce să aibă, prestaţia mea sexuală este de nota 10, nu văd niciun motiv pentru care ar dori să cadă în braţele altcuiva?! Va trebui să avem neapărat o discuţie pe tema asta, stimată parteneră de viaţă cu fund apetisant!

Îşi privi mâinile. Avea murdărie sub unghii, două erau rupte, simţea o durere surdă la degetul mare.

Intră în baie şi învârti robinetul duşului. După ce aruncă hainele de pe el – nu se sinchisi să le pună în maşina de spălat , se introduse în cadă, întinzându-se pe spate, lăsând şuvoiul fierbinte să-i biciuiască pieptul păros.

Pe măsură ce apa umplea cada, Scriitorul se simţi mai bine. Mintea dădea semne că urmează o limpezire liniştitoare, imaginea unui Magician ciufut începea să se estompeze, chiar şi enervarea iniţială, indusă de absenţa Luciei, de lenjeria murdară şi de acea durere parşivă de cap, se pregătea să se ducă prin alte părţi.

Începu să fredoneze o melodie a celor de la Smokie.

I don’t know why she’s leaving, or where she’s gonna go,
I guess she’s got her reasons but i just don’t wanna
know,
‘cause for twenty four years i’ve been living next
door to
Alice
Alice, who the fuck is Alice ???
Twenty four years, just waitin’ for a chance,
To tell her how i’m feeling, maybe get a second
glance,
Now i’ve gotta get used to not living next door to
Alice.
Alice, who the fuck is Alice ???

 Râse. Vorbi de unul singur:

– Cam multe necunoscute, domnule, iar Alice este cea mai puţin interesantă dintre toate, hai să fim cinstiţi, dar melodia face ca ziua să fie altfel, mi-e dor de nişte ouă ochiuri cu murături, o cafea ţeapănă şi pe urmă…

Lăsă gândul neterminat.

Pe urmă? Pe urmă, ce? Poate te apuci de scris, de ce nu?, doar eşti scriitor, nu lucrai la romanul vieţii tale? Ai obiceiul urât şi nefolositor de a trage de timp, iar pe urmă arunci vina pe edituri…

Tresări.

Vocea îi apăruse în minte, nu o gândise. Dăduse buzna fără să bată la uşă, fără să sune la sonerie aşa cum făcuse individul acela cu geamantanul (e mort, acum, banii sunt la tine – vocea se infiltră din nou), intrase în capul său torturat de Orchestra Filarmonică din Creier şi începuse să întreţină un monolog nedorit.

Trânti o mână în apă, iar stropii săriră în toate direcţiile.

– Nu-mi plac nici musafirii nepoftiţi, nu-mi plac nici vocile nepoftite care îmi invadează creierul, la primele ore ale dimineţii. Afară!

Se făcu linişte (instrumentiştii orchestrei au ieşit la un sandviş şi la un suc, pentru moment, să profităm de ocazie).

Se ridică şi ieşi din cadă. După ce se frecă bine cu prosopul – mare, roz, cu nişte romburi albe, cumpărat de Lucia de la un târg, el ar fi vrut albastru, ea avusese câştig de cauză, un conflict incipient fusese stins în faşă merse în dormitor, deschise şifonierul şi îşi alese o pereche de chiloţi, albi, scoase dintr-o pungă şosetele, tot albe, apoi aruncă pe el un tricou inscripţionat cu sigla celor de la Arizona Cardinals (căutase cu New England Patriots, fiind un fan înrăit, însă nu avusese succes, iar cei de la Dallas Cowboys îl enervau la culme) şi pantalonii cu buzunare aplicate deasupra genunchilor. Odată încercase să pună nişte chei în buzunarele alea, însă avusese senzaţia că îi îngreunau mult prea mult mersul şi renunţase la idee. Trăsese concluzia că fuseseră cusute acolo doar aşa, ca să dea bine, dar lui i se părea că dădeau foarte prost în peisaj, numai Lucia considera că arată bestial, aşa se exprimase, bestial, dragă, stau bine şi pe fund, nu-ţi atârnă, iar tu ai un fund sexy, dacă-mi dai voie, şi trebuie scos în evidenţă.

Cristian Lisandru

Sursa foto – CreativeLive