Traversă repede podul aruncat peste râu, apoi dădu cu ochii de benzinăria care dormita sub ploaie precum un animal metalic uriaş, lăfăindu-se la marginea şoselei şi primind cu indiferenţă ploaia interminabilă. Fu tentat să intre pentru a cere o cutie cu suc (ai bea o bere, iar eşti ipocrit!), însă nu o coti la dreapta pentru a parcurge cei câţiva metri despărţitori.

Trecu pe lângă benzinărie şi observă, la mică distanţă, indicatorul strâmb care arăta că urmează să iasă din localitate, DRUM BUN, VĂ MAI AŞTEPTĂM PE LA NOI, îi arătă pumnul, exact, mai veniţi pe la noi, pe aici sunt oameni ospitalieri, chiar dacă unii ies direct din manuscrise ascunse în fişiere word şi bulversează definitiv viaţa Scriitorului siderat, beţiv şi inconştient; veniţi, oameni buni, abandonaţi visele frumoase şi luaţi o porţie de plăcintă cu mere, plus una de activitate paranormală, nici nu are rost să apăsaţi butoanele de la telecomandă, puteţi să renunţaţi la abonamentul de la cablu, Dosarele X sunt chiar aici, lipseşte Fox Mulder, lipseşte Dana Scully, nici extratereştrii nu se înghesuie, dar nu există spoturi publicitare şi, la naiba, aveţi MAGICIANUL care joacă un rol formidabil, el este capul de afiş, vedeta show-ului morbid, iar SCRIITORUL distribuit în rolul secundar îşi merită toţi banii pe care nu-i primeşte niciodată de la edituri.

De o parte şi de alta a drumului se desfăşura câmpul, norii întunecaţi păreau prăbuşiţi ca nişte paraşutişti printre coroanele copacilor din pădurea aflată la mai puţin de un kilometru, iar el îşi spuse că va mai alerga o bucată de drum, până când plămânii vor bate cu pumnul în masă, apoi se va întoarce în propria locuinţă şi va face încă un duş, fierbinte, neapărat fierbinte, din acela care îţi înroşeşte pielea (piele de rac, un pas înainte, doi înapoi), după care va desface, în sfârşit, prima cutie de bere şi se va tolăni în fotoliu, aşteptând-o pe Lucia.

(Care Lucia, deşteptule, nu ţi-am mai spus că Lucia nu există? Ţi-ai construit-o, nefiind în stare să te adaptezi singurătăţii, eşti un inadaptat fără şanse de salvare, chiar nu ai puterea să vezi adevărul?)

Magicianul.

Vocea atât de cunoscută, ca un sfredel, rotindu-se încet, înnebunitor de încet, torturându-l în permanenţă, fără milă (magicienii nu au milă, magicienii primesc aplauze la scenă deschisă şi torturează zâmbitori iepurii, transformându-le viaţa într-un calvar cu reflectoare), ca şi cum ar fi fost vinovat de un păcat capital. Nu se sinchisi să comenteze replica, pădurea se apropia, copacii săltau în ritmul alergării, mâini puternice storceau norii ca pe nişte rufe, plămânii începeau să protesteze, splina îşi cerea dreptul la cuvânt, iar ploaia, spălând cu frenezie asfaltul, îi trimitea glonte după glonte, direct în cozorocul şepcii.

Se opri. Îi tremurau picioarele şi fu nevoit să se aşeze pe bordură.

– Ţi-ai pierdut antrenamentul, evident, mai lasă berile în frigider, schimbă-ţi alimentaţia, fii un om normal, nu te omorî singur, nu crezi că şi fumatul contribuie la această incapacitate a ta de a îndura un efort prelungit?

Râsul Magicianului. Unul piţigăiat, cu inflexiuni metalice, respingător. Acesta era cuvântul care descria cel mai bine ceea ce auzea. Respingător. Stătea lângă el, pe bordură, cu jobenul în mâna stângă (ţi l-aş îndesa pe gât, Magicianule!), arăta jalnic în treningul galben – ce oroare! –, însă ochii îl pironeau neobosiţi, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite şi se prelingeau către bărbie, iar el îi închise din reflex.

Când îi redeschise, Magicianul nu mai era. Oftă…

– În loc să te lamentezi şi să îţi imaginezi că i-o tragi Luciei pe la spate, te-aş sfătui să fii mult mai atent la Detectivul ăla. Poate că el este singurul real, poate că numai el te poate arunca într-o celulă, alături de băieţi buni care vor aprecia trăsăturile tale delicate, vei fi un iepure violat la greu, cum ţi se pare perspectiva asta? Kilogramele suplimentare vor deveni o bagatelă, Scriitorule… Ai tendinţa de a te victimiza, nu iei niciodată decizia care trebuie luată. Sunt convins că şi acum te urmăreşte, şi-a dat seama că e ceva în neregulă cu tine sau a tras-o de limbă pe Lucia, nu e amanta lui? Oho, ce partide de amor, tu n-o să ai niciodată parte de aşa ceva…

Urlă ca un apucat de streche:

– Nuuuuuuuu! Lucia nu e amanta nimănui, Magicianule, de ce te ascunzi şi nu ai curajul să apari din nou lângă mine? Lucia este a mea şi numai a mea! Ea m-a dus în pat, eram beat, n-a avut timp să schimbe cearceafurile, ar fi însemnat să mă trezească, spui că le ştii pe toate, te bagi în seamă. Eşti un Magician incompetent, de tot rîsul, ţi-am mai spus-o, m-am plictisit de tine, scuze dacă mă repet. Te voi tăvăli prin noroiul de pe câmp până vei cere iertare! Vor intra atâţia pumni în gura ta spurcată încât niciun dentist de pe lumea astra nu va reuşi să-ţi mai pună dinţii la loc. Dispari!

Totuşi, un gând nu-i dădea pace. Văzuse cu ochii lui.

Un agent imobiliar îi sunase la uşă, băuse o bere, plecase prin grădină, lăsase geamantanul cu bani în sufragerie, geamantanul udase un pic covorul, îl dusese în debara, îl deschisese, banii erau acolo, bancnote mici, serii disparate. Spuseseră la ştiri că agentul ăla fusese lovit de o maşină, aşa cum scrisese el în manuscris. Jeepul Omului cu Tatuaj staţionase în faţa casei sale, stâlpul căzuse, veniseră cei de la ambulanţă, nu putea fi totul doar o iluzie indusă de vremea mohorâtă, intrată la apă…

Chiar el scrisese scenariul, iar viaţa (nenorocita, perversa!) îl pusese în practică, paradoxal şi înfiorător de alarmant. El? Oooo, iată o întrebare delicată… Eu? Ce am scris eu? Cât am scris eu din toate astea, Magicianule?

Linişte. Până şi ploaia tăcea. Vărsa cantităţi incomensurabile de apă din butoaiele divine, dar atât şi nimic mai mult. Se ridică şi o porni către casă, aproape împleticindu-se din cauza oboselii. Treningul îmbibat atârna din ce în ce mai greu, dar lui nu-i păsa. Mergea cu gândurile vraişte, aşteptând un răspuns care întârzia să apară, ca şi cum ceva l-ar fi oprit pe drum şi nu i-ar mai fi permis să ajungă la destinaţie.

Când trecu din nou prin faţa benzinăriei, gâfâind ca un Sisisf  modern care împinge o piatră nevăzută, pe orizontală, nu observă maşina parcată. La volan, Detectivul desfăcu o lamă de gumă şi o introduse în gură. Îl urmări pe Scriitor cu privirea. O umbră pe o şosea, un alt destin într-o lume lacustră. Clătină din cap şi ţuguie buzele.

– Prea multe coincidenţe. Aici e ceva necurat…

Cristian Lisandru

Sursa foto – PEN America