Văzu laptopul. Apoi auzi sirenele.  Duse mâna către locul unde fusese lovit de glonte şi simţi o durere surdă. Încercă să surâdă. Dar nu reuşi. Se apropie de fereastră, lăsând în urma sa urme de noroi şi apă, trase perdeaua şi privi către casa Vecinului. Nu-l suportase niciodată, acesta era adevărul (avusese senzaţia ciudată că era spionat mai tot timpul de ochi curioşi din spatele perdelelor, iar Lucia ieşise odată goală pe verandă şi se plimbase câteva minute, ca pe un catwalk) şi nu se putea ascunde pe după plop, însă fumul acela gros care ieşea pe ferestre îi provocă o stare neaşteptată, în care se amestecau mila, surpriza şi oroarea.

 

Ştia. Ştia că dacă avea să deschidă fişierul Romanului care se Scria Singur tot misterul s-ar fi lămurit instantaneu. Acolo, în acel fişier, se afla – punct cu punct – scenariul morţii unui alt om. Trase la loc perdeaua şi simţi cum îi curge o lacrimă pe obraz. Apoi îşi pipăi din nou pieptul. În ultimul vis (ultima interacţiune cu adevărata realitate, poate?), fusese împuşcat. Pe un front al unui război neştiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în… vis.

Nu ştia cum ajunsese acasă – poate că sunt tot felul de uşi între realitate şi irealitate, apeşi clanţa şi intri, apeşi clanţa şi ieşi, te mai plimbi un pic, apoi deschizi altă uşă şi uite-aşa trece viaţa, fără să îţi dai seama pe ce lume trăieşti , însă nu se sinchisi să-l întrebe pe Magicianul îngâmfat. Oricum nu ar fi aflat nimic interesant, reuşise să îşi dea seama de asta. Şi nici nu-l simţea pe aproape, poate că şi magicienii au nevoie de pauze, măcar din când în când. Ideea îl făcu să ofteze, uşurat.

Privi din nou pe fereastră. O viermuială de oameni îmbrăcaţi în uniforme diferite, care se mişcau în viteză, încolo şi încoace, furtunuri întinse de pompieri care efectuau mişcări bine sincronizate, antenele parabolice ale unor care de reportaj, o ambulanţă îndepărtându-se în viteză (comunicat de presă – am încercat să facem tot posibilul, însă pacientul, din păcate, nu a mai putut fi resuscitat, arsuri de gradul trei-patru pe o mare suprafaţă a corpului, medicii ridică din umeri, neputincioşi) maşini de poliţie, poliţişti care discutau cu unii dintre vecini. Din când în când, tunete nervoase. Şi aceeaşi răpăială, picături ca nişte gloanţe, lovind pe toată lumea, încercând să treacă prin acoperişuri, prin umbrele, prin uşile acelea care separau realitatea de…

Poate că vor veni şi aici, îşi spuse. Ce le voi spune? Am alergat împreună cu un Magician (unde este persoana despre care vorbiţi?), este aici, dar să vedeţi drăcie, cum să vă explic, îmi este destul de greu, numai eu pot să îl văd, la un moment dat mi-am dorit un bilet către normalitate şi alergam nebuneşte pe o alee mărginită de trandafiri roşii. Pe urmă n-am reuşit să introduc o cheie în broască, însă mi-a deschis un clovn uşa propriei case. Da, nu vă miraţi, era chiar un clovn, asistentul unui maestru sau cam aşa ceva. Nu cunosc toate detaliile, dar am fost împuşcat. Pe front. Serios, domnilor poliţişti. Rana s-a vindecat foarte repede, nici cicatrice nu a rămas, aşa se întâmplă atunci când realităţile se intersectează, se întâmplă tot felul de lucruri ciudate, aţi văzut, spre exemplu, Zona Crepusculară. Un serial care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Ei, cam aşa ceva păţesc şi eu, cu singura deosebire că Magicianul este un tip volubil care mă scoate din joben atunci când simte nevoia să vadă cum fac pe mine de frică. Acolo am murit, aici trăiesc. Sau invers, nu sunt foarte sigur, poate mă ajutaţi dumneavoastră, am încredere în capacitatea oamenilor legii de a rezolva chiar şi astfel de situaţii paradoxale…

Se îndreptă către baie, cu gândurile vraişte. Normal că ţi se vor pune cătuşele. Cine aude o astfel de poveste se convinge în doi timpi şi trei mişcări că eşti suspectul de serviciu ori nebunul de legat. Nu va mai dura multă vreme şi vei auzi (poc, poc!) cum bate cineva la uşă. Cu mandat de percheziţie. Sertare trântite, cărţi aruncate de pe rafturile bibliotecii, hârtii care zboară prin aer, ce aveţi aici?, o debara, uşa deschisă, pledurile date la o parte, iată un geamantan, doriţi să plecaţi undeva?, poate în Normalitate, hopa, ce de bani, de ce nu-i depuneţi la bancă, nu ştiţi că este periculos şi că puteţi fi călcat de hoţi? Sau mai bine ne spuneţi de unde aveţi banii, cum îi justificaţi, puteţi? De ce daţi ochii peste cap? Vă rugăm să ne însoţiţi la secţie, nu, nu este nevoie să puneţi un costum, vă primim şi aşa, în trening, cu adidaşi murdari în picioare, nu vă faceţi niciun fel de probleme.

Aruncă hainele de pe el, dădu drumul la duş şi se lăsă biciuit de apa fierbinte.

E simplu, domnilor ofiţeri (cum naiba de nu înţelegeţi ceea ce vreau eu să transmit?), a venit un personaj banal, un agent imobiliar timorat care a ieşit din romanul meu. Dintre file. Adică nu dintre file, a ieşit direct din laptop, ca să fiu cât mai exact cu putinţă. Laptopul acesta pe care îl vedeţi aici, aşezat pe birou, poftiţi, puneţi mâna, este o firmă redutabilă, garanţie trei ani, coşmarul inclus în preţ. Omul acela a sunat la uşă şi mi-a lăsat geamantanul.

Serios? Şi unde este acel personaj cu dare de mână, peste măsură de darnic cu dumneavoastră?

L-a lovit o maşină, sigur aţi aflat. De la ştiri. Oricum, soarta lui era pecetluită, domnilor ofiţeri, banii aparţineau Omului cu Tatuaj. Da, un tatuaj cu Celine Dion, au parcat peste drum de casa mea şi au fost făcuţi zob de stâlpul de telegraf care s-a prăbuşit. Eu am scris – uitaţi laptopul – că se va prăbuşi stâlpul şi gata, adio urmăritori. Ce părere aveţi, cam câţi bani aş primi la Hollywood, nu sunt un geniu? Habar nu avem, dar ştim că veţi primi mulţi ani. Aici. Dacă nu aveţi un avocat, veţi primi unul din oficiu.

Domnilor ofiţeri, trebuie să mă credeţi, sunt un cetăţean onorabil, chiar şi scriitorii rataţi sunt cetăţeni onorabili, nu pot fi excluşi din societate, nu pot fi marginalizaţi. Întrebaţi-l pe domnul Magician, este de faţă. Dânsul poate să confirme tot ceea ce v-am declarat.

Linişte. Şi dacă nu apare Magicianul atunci când poliţiştii mă vor pistona cu întrebări?

Cătuşele la mâini, iată-te scos din casă, poliţişti în spatele tău, feţe zâmbitoare, bliţuri care crestează după-amiaza ploioasă, l-am prins, acesta este infractorul, criminalul în serie, admiraţi-l din faţă şi din profil, nici nu ar merita un avocat, un iepure fricos trebuie dus direct la răcoare, în celulă. Sau, poate, jupuit de viu, pe un eşafod ridicat în mijlocul intersecţiei. Da, aceasta ar fi o soluţie de urgenţă, iar oamenii ar putea să aplaude spectacolul fără să fie nevoiţi să mai plătească şi bilete. E drept că iepurele nu este la prima tinereţe, jupuirea va fi oarecum dificilă, va suferi mai mult, dar tocmai aceasta este ideea, nu?, să sufere, să realizeze în ultimele minute de viaţă că nu trebuia să scrie ceea ce a scris, să înţeleagă importanţa cuvintelor aşternute pe hârtie, ele nu trebuie aruncate doar aşa, ca şi cum nu ne-ar mai interesa tot ceea ce se întâmplă cu personajele. În ţipetele exaltate ale privitorilor şi sub ochii holbaţi, călăul va jupui acest iepure aşa cum scrie la carte, dinspre membrele posterioare către gât, dintr-o singură mişcare, aşa cum scoţi o mănuşă de pe mână, întorcând-o pe dos. Spectacolul va fi asigurat, transmisiune live, toţi scriitorii lumii vor trage concluziile care se impun…

Sări din cadă…

Apa intrată în nas îi provocă o senzaţie dureroasă, strănută, simţi că se îneacă, făcu un pas şi alunecă pe gresie, se propti de perete, apoi se aşeză în fund. Auzi apa de la toaletă. Ridică privirea dintre picioare şi-l văzu pe Magician. Tocmai se încheia la şliţ, fiindcă este absurd să creadă cineva că un Magician nu are şi necesităţi fiziologice. Se uitară unul în ochii celuilalt…

– Iar îţi este frică.

– O să-mi treacă.

– Ha, ha…

– N-am nicio vină.

– De unde ştii?

– Fiiindcă eu sunt scriitor. Nu ai zis că nu pot fi considerat criminal? Îţi iei vorbele înapoi? Nu eşti un Magician de cuvânt.

– Problema provine din faptul că nu poţi explica nimic. Absolut nimic. Şi, mai ales, doresc să insist asupra acestei idei, nu poţi explica de unde ai banii.

♣ Cristian Lisandru

Sursa foto – Centre of Excellence