Un Magician nebun, apărut din mintea mea obosită, care încearcă să-mi transmită că mor unii pe lângă mine şi că Lucia nici nu există. Încă nu m-am tâmpit definitiv. Da, e un geamantan cu bani în debara. I-am văzut. Sau mi s-a părut că i-am văzut. Nicio problemă, voi redeschide geamantanul împreună cu Lucia şi gata, coşmarul va lua sfârşit. Patru ochi văd mai multe decât doi ochi, Magician insipid.

Vru să spună şi incolor şi inodor, însă îşi dădu seama că era doar o aberaţie. Bombăni:

Au mai fost case care au sărit în aer, nu trebuie să fie neapărat iniţiativa unui laptop. Şi stâlpi prăbuşiţi peste maşini au mai fost, am văzut de atâtea ori la ştiri astfel de situaţii paradoxale. Tragice, dar paradoxale. Coincidenţă. Stranie, e drept, dar coincidenţă. Sunt un scriitor, am imaginaţie, afară era şi este furtună, vântul bătea foarte tare, creierul a început să proceseze şi gata ideea. Un stâlp căzut peste Land Rover. De unde ştiu eu că în acel Land Rover să aflau o huidumă şi şeful ei cu tatuaj pe mână? Nu ştiu. Numai pentru că Magicianul a spus asta? Fii serios…

Trecu pe lângă o vitrină luminată a giorno în care străluceau manechine îmbrăcate în desuuri provocatoare. Ciorapii negri, cu port-jartier, îi atraseră atenţia pentru câteva fracţiuni de secundă – şi-o imagină pe Lucia, instantaneu, iar gura se umplu de salivă , iar el trecu mai departe în timp ce i se perindau prin faţa ochilor imagini erotice.

Simţi o mână pe umăr. Nu-i veni să creadă atunci când auzi din nou vocea bătrânului cu umbrelă.

– Sunteţi mult prea permisiv, din punctul meu de vedere, domnule, zău aşa! Muuuult prea permisiv…

Îi aruncă o privire scurtă. Ochelarii cu ramă groasă, neagră, nu puteau să ascundă ochii negri în care sclipeau luminiţe jucăuşe. Cravata avea un nod perfect, iar pe mâna care ţinea umbrela strălucea un ceas. Părea a fi de aur. Pedant moşulică, surâse în gând. Nu semăna cu Magicianul. Bineînţeles, la el se gândise imediat, la el şi vreunul din coşmarurile acelea în care trecea prin tot felul de aventuri absurde pe care ar fi trebuit să le pună  neapărat pe hârtie.

Se hotărî să scape repede de el.

– Faptul este consumat. Ce-aţi fi vrut, să alerg cu limba scoasă după acel taxi? E apă. Se usucă. Dacă rămân pete, duc hainele la curăţat. Nu e un capăt de ţară, domnule.

Îşi dădu silinţa să fie calm, să vorbească pe un ton politicos şi să nu întoarcă spatele, ofuscat. Vru să plece, dar mâna surprinzător de fermă a bătrânelului îl apucă de cot. Asta este deja prea mult. Se abţinu şi expiră cu năduf. Prost să fii şi tot înţelegi că mă enervezi, moş insistent!

– Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că un astfel de şofer lipsit de cea mai elementară bunăcuviinţă ar trebui lăsat în pace? Nu, domnule, militez pentru o pedeapsă drastică. Şi, dacă vreţi să vă spun un secret, pedeapsa este pusă în aplicare chiar acum.

Degetul arătător îndreptat în sus. O privire sugestivă trimisă înspre cerul plumburiu, în timp ce umbrela este dată la o parte.  Ochelarii cu ramă groasă revin apoi pe traiectoria anterioară, iar ochii cu sclipiri jucăuşe îl fixează. Se priviră câteva secunde în ochi. Nu ştia de ce, dar se simţea inconfortabil în compania moşuleţului.  Nu privi către cer, dar abordă altfel întreaga situaţie:

– Scuzaţi-mă, am încercat să fiu politicos, însă mă grăbesc, am o întâlnire extrem de importantă şi nu-mi permit să pierd timpul pe trotuar. Habar nu am despre ce pedeapsă vorbiţi, semaforul era pe culoarea verde atunci când a trecut taxiul, am senzaţia că exageraţi. Sau aveţi chef de conversaţie. De ce nu intraţi într-o cafenea? Acolo veţi găsi cu siguranţă persoane dispuse la un dialog pe diverse teme.

Întări „diverse teme”, sugerând evident că până şi o aiureală colosală putea fi considerată o temă de maximă importanţă într-o cafenea plină de oameni dornici să evite ploaia tomnatică. Bătrânul îşi privi ceasul. Destinul mi l-a scos în cale tocmai mie. Tocmai azi. După toate întâmplările de azi. Asta este prea de tot… Încercă, din nou, să plece.

– Vai, vai, vai… Ne-am supărat. Păcat, eu nu v-am spus decât adevărul. Şi, domnul meu, ar trebui să-mi fiţi recunoscător. Taximetristul care v-a făcut ciuciulete şi-a primit pedeapsa. Acum zace între fiare până va veni ambulanţa. Maşina de descarcerare se apropie de locul accidentului, dar este deja prea târziu pentru individ. Ar fi trebuit să vă trateze cu respectul cuvenit.

Îi veni să râdă. Fu convins că are de-a face cu vreunul scăpat de la balamuc. Mi-a venit îngerul păzitor cu ploaia pe umeri şi cu umbrela într-o mână, gândi, iar eu nu reacţionez cum ar trebui. Ruşine să-mi fie, măcar pentru vreo cinci minute! Unde eşti, dragul meu Magician, cum poţi să ratezi o astfel de întâlnire? Uite că nici chiar tu nu poţi fi pe fază de fiecare dată, ceea nu mă surprinde.  Îl privi din nou pe bătrân. Cred că-i voi spune vreo două, doar aşa, ca să mă ţină minte…

Peste drum, într-o cafenea, aşezat lângă fereastră, cu un ceai negru în faţă, Magicianul puse picior peste picior şi urmări amuzat întreaga scenă. O chelneriţă cu fustă scurtă se apropie de masa lui şi îl întrebă dacă mai doreşte ceva. Ceru un corn cu gem şi încă o cană cu ceai. Apoi întoarse privirea către stradă.

♣ Cristian Lisandru

Sursa foto – Writer`s Blog