… începusem să ne iubim, venea de undeva, din noi, un dor șăgalnic, insinuant – unii i-ar spune persuasiv -, se juca, se simțea bine înrobindu-ne, noi îi făceam pe plac, că proștii, ca nebunii, ca îndrăgostiții elementari – se poate spune așa? -, ca prizonierii unor cămăși de forță, așa ne iubeam, evadând din ceea ce eram, ajungând acolo unde, poate, nu ne doream să fim, începusem să ne iubim, iar începuturile, iubire – Iu, cum scria Leonida Neamțu -, au un farmec indiscutabil…

♣ Cristian Lisandru