Ți-aș scrie ca-ntr-o boală adusă prin perfuzii
Te-aș proteja de lume, de bârfe și de chin,
În noi credeau doar muții și ne iubeau doar surzii,
Tu te stingeai, tăcută, puțin câte puțin.

Îmi ești așa plecată, îmi ești așa departe,
Erai doar răsuflare și te aud când scriu,
Ți-aș face o statuie, de dincolo de moarte,
Luând-o de la capăt, ca lacrimă și fiu.

Murindu-ți și murindu-mi, tu ramâneai frumoasă,
Întinsa mea pe spate, durerea mea pe veci,
Iar sora mea te vede trecând și-acum prin casă,
Ducându-te din viață, din noi n-ai cum să pleci.

♣ Cristian Lisandru – 27 ianuarie 2020