Diminețile, iubito, se trezesc înaintea noastră. Cel puțin într-o teorie abstractă conform căreia zorii nu sunt niciodată – dar niciodată – somnoroși. Contest această idee, preferând să dezvelesc diminețile și să le ofer o cafea.

Ca o declarație, ca o revelație? Interpretabil. Dar esența unei zile/nopți/vieți ce gust are? Interpretabil… Și așa devenim, cu toții, filozofii moderni ai unui neștiut prezent. Ca să nu mai vorbim despre un mâine care mușcă din noi cu o ferocitate indiscutabilă, la toate nivelurile. Și nu, medical chiar nu e primul nivel. Iar politic e deja banal…

În noi ne pierdem – ce idee nocturnă -, ca și cum între maluri prea îndepărtate n-am descoperi calea cea mai scurtă. Din noi. Dintre noi.

♣ Cristian Lisandru