… uitarea rămâne scrisă în legile omenești, acelea pe care le sfidăm atunci când ne căutăm în altcineva fără a ne găsi, ce toamnă frumoasă se prăbușește în mine, ca într-un pahar cu picior, în inversul unui calendar fără file din care timpul a reușit să fugă, se insinuează un miros de grătar abia încins și niște poeți se joacă de-a cuvintele pierdute, copilărindu-se literar, toate rimele îmbrățișate sau încrucișate nu mai fac doi bani, uneori, striga cineva, dintr-o margine a scenei, nu-i chiar așa, totuși, iubesc îmbrățișarea unor cuvinte care nu vor deveni, niciodată, oameni.

♣ Cristian Lisandru