Să scriem despre noi și despre toate,
Vorbindu-ne prin rânduri, ca-ntr-un joc,
Murind un pic, dar renăscând la loc,
O confirmare că, scriind, se poate.

Trăim o distanțare socială,
Un crunt scenariu sumbru, medical,
De dincolo de ochelari de cal
Susțin că doar iubirea nu-i fatală.

Eventual, vom inventa vaccinuri
Din mari iubiri, dintr-un capitol nou,
Din pagină se-aude un ecou
Și-i zvon de dor, nu breaking news de chinuri.

Să protejăm și suflete, firește,
În prag de colaps tragic, nemilos,
Și ce destin e azi întors pe dos
Și ce iluzie, din izolare, crește.

Să scriem despre noi, să fim cuvinte,
Planeta e o scenă, nu observi?
Dar ce bilanț al bolilor de nervi
Ne va pândi de astăzi înainte…

Un medic trist, murindu-i pacienții,
S-a sinucis din dragoste de toți,
Spunea că ”vrei, monșer, dar nu mai poți,
Și nu ajungi în Rai prin intervenții”.

Să scriem și să plângem, nu-i rușine,
E chiar recomandat să nu-mpietrim,
Chiar restricționați, tot noi să fim,
Din mult prea rău făcând cu mult mai bine.

♣ Cristian Lisandru