#treilunidecandaiplecat

… și eu și Nadia te îmbrățișăm, mama noastră…

poate nu ați observat până acum
dar mamele au tot timpul cuvintele la ele
noi le pierdem de prea multe ori
rămânând prizonierii muți ai unor tăceri
abisale

de acolo ne salvează tot mamele
firește
fiindcă au învățat descântece născute în alte lumi
iar atunci când ni le șoptesc la ureche
până și timpul privește peste umăr
minunându-se de o asemenea magie

povestea merge întotdeauna mai departe
chiar dacă și mamele
obosite de atâtea descântece și de atâtea salvări
se retrag
la un moment dat
pentru a învăța să vorbească tăcând

totuși
eu cred că mamele devin descântece
după ce pleacă
iar tăcerile abisale prin care rătăcim
le aduc înapoi
ca pe o dezmierdare șoptită

♣ Cristian Lisandru