Indubitabil, criza asta mare,
Multiplicată incomensurabil,
Îmi ia și dreptul inalienabil
De-a mă planta, ca semn de întrebare.

Eu nu mai știu nici ce blesteme crunte
S-au prăbușit, în noi, pe nesimțite,
Îndrăgostiții lumii-s la cuțite
Și între ei s-a ridicat un munte.

Tot duc, de-un timp, războiul de uzură,
Mai cad prizonier, să știi, în mine,
Sunt torturat cu amintiri străine,
Iar un destin potrivnic mă înjură.

Vei spune că-i ciudat, că-s doar excentric
Sau că, îmbătrânind, plătesc tributul,
Luptându-mă, zadarnic, cu trecutul
Sau cu teribilismul egocentric.

Poți spune tot ce vrei, fii descriptivă,
Prezintă-mă cu lux amănunte,
Cu stări, cu patimi, cu dureri cărunte,
Dar rămânând iubirea mea nativă.

Privește pe fereastră. Se mai moare,
Iar uneori se râde a prostie,
Eu sunt așa pustiu, tu ești pustie,
Și ce alăturată-ndepărtare.

Cristian Lisandru23 mai 2020