Ca o lupoaică ruptă de durere…
Așa te văd, urlând în lună plină,
Femeie vinovată, fără vină,
Tu, singurul meu vaiet în tăcere.

Știai că plâng prin tine ca-ntr-o moarte
Adusă în prim-plan de un contabil?
Un calcul sec, concret și regretabil,
Însă esențial, privind departe.

Ce matematică elementară
Desparte orizontul pe din două,
Din lumea veche facem una nouă
Și totu-i crud, iubita mea fugară.

Mi-e dor de luna plină, tu știi asta,
Probabil ești o ultimă urgie
Și, peste doruri, cea mai dragă mie,
Beția, nebunia și năpasta.

Modernizați, vom contesta cuvinte,
Vom contesta până și firea noastră,
O noapte gri va deveni albastră,
Iar înapoi va deveni ‘nainte.

Așa te văd, urlând în lună plină,
Ca o lupoaică ruptă de durere…
Femeie vinovată, fără vină,
Tu, singurul meu vaiet în tăcere.

♣ Cristian Lisandru