Inimi rătăcite, doruri călătoare,
Lumea asta mică e atât de mare
Când sunt despărțite suflete-pereche
Și un gând de bluesman susură-n ureche
Ca o întrebare încă nerostită
Sau ca o comoară nedescoperită.

Ne surprind emoții, ne împovărează
Grija pentru mâine. Dar cât mai contează,
În context ambiguu, alte întrebări?
Tulburarea firii naște tulburări,
Iar prin chintesența patimilor mele
Treci ca o nălucă, nălucind cu ele

Într-un dans de noapte, într-un lung preludiu
Țituit în temeri și motiv de studiu
Pentru curioșii vremurilor noastre.
Spintecă în mine amintiri albastre
Și, ca paranteză, printre lungi discuții,
Declanșează ploaia alte revoluții.

Ne-am spălat de cifre,
Ne-am spălat de toate,
O chitară plânge până peste poate
Și un bluesman cântă despre ale sale,
Despre ale mele,
Despre ale tale,
Un demers cantabil, nelistat la bursă,
Ca un tren ce face ultima sa cursă.

♣ Cristian Lisandru – iunie 2020