Un deştept spune că trebuie să schimbăm țara şi clasa politică. Țara o schimbăm dacă plecăm din ea, monşer, ia-o mata către vamă…

Clasa politică poate fi schimbată, fireşte, totul e să nu ne mai lăsăm prostiți la diferite intervale de timp. De noi depinde modul în care evadăm din cercul vicios. Important e să nu ieşim cu picioarele înainte.

M-am trezit tot în România. România sechestrată de „nişte unii” ale căror nume nici n-ar trebui pomenite, România cu mască, ATI, vaccinul care nu există. Şi, oricum, sunt prea mulţi indivizi care ne calcă sufletele în picioare, înşurubaţi în fotolii, mândri nevoie mare şi plini de ifose.

Mă încearcă un simulacru de zâmbet. Există, de multă vreme, România „lucrului bine făcut”. Numai că n-o vedem. Bineînţeles, din înaltele sfere politice ni se transmite că suntem orbi.

pretind înmugurirea
uneori
râzând strâmb de propriile gânduri
ca de un arlechin jerpelit
ieşit în stradă
pentru a face reclamă
unei tragedii greceşti

Calculele făcute după ureche, opintelile unui guvern de farseuri

Înțeleg că nu înțeleg nimic din tot ceea ce se întâmplă în jurul meu – la nivel politic, medical, social sau financiar. Această concluzie are darul de a mă binedispune până la absurd și dincolo de el, motiv pentru care încerc să iau din fiecare zi doar fărâma de frumos care se strecoară prin crăpăturile unei realități disperate.

Văd oameni vorbind singuri, amețiți de griji sau de alcool, privind către niciunde, încă plimbându-și cățeii, cărând sacoșe și ascultând, îngrijorați, țipătul ambulanțelor.

Un du-te-vino continuu, un furnicar elementar aflat la cheremul unor trasee dinainte stabilite.

Facem justiția ferfeniță, mătrăşim fiscalitatea, dăm like-uri – fotografiile țin capul de afiş -, ieşim în stradă din ce în ce mai rar, ne amăgim, ne agităm ca peştii pe uscat, suntem şi ipocriți – de foarte multe ori, de cele mai multe ori -, însă ne batem cu pumnii în piept, iubim țara, drumurile desfundate, copacii tăiați, copiii vânduți, istoria călcată în picioare, mândria distrusă, disperarea bolnavilor, haosul zilei de mâine, virgula dintre subiect şi predicat, metafora deziluziilor personale, impotența politică, mişmaşul cotidian, calculele făcute după ureche, opintelile unui guvern de farseuri, scălâmbăielile tuturor clovnilor ajunşi la putere ieri, azi, mâine ş.a.m.d….

♣ Cristian Lisandru