Suntem în grafic, nu merge nimic aşa cum ar trebui. Şi – ca o bomboană pe colivă – am auzit (iar) pe stradă: „Se poate şi mai rău!”

Tot nu reuşim să scăpăm de complexele de inferioritate, plus  lamentabila acceptare a minimalizării noastre permanente. Zăbăucii care ne conduc din lac în puţ sunt fericiţi cu o asemenea atitudine defensivă a majorităţii, iar un eventual cap al lui Moţoc nu ar rezolva nimic. Nici miuţele nu mai sunt ce-au fost, se poate spune…

După tragedia de la Piatra Neamț, managerul plasat în funcție pe criterii politice și-a dat demisia. Firește, asta nu rezolvă nimic, atâta vreme cât mor oameni cu zile, iar o demisie este fix frecție la picior de lemn. Trist este că, după atâția și atâția ani, ne aflăm tot pe tărâmul promisiunilor deșănțate și al vorbelor goale, lipsite de conținut, sintagme fade cu consecințe tragice.

Drumul acesta nu duce nicăieri, spunea cineva. Dar și liniile moarte au viața lor. Încap atâtea amintiri…

Apropo, că tot o țin ăștia lanț cu Black Friday, mi-am adus aminte de o poezie din 2017, rămâne în actualitate.

E black, e friday şi miroase-a ploaie,
Păşeşte iar Bacovia-n odaie,
Barbar îmi cântă o femeie-n tâmplă
Şi-n mine altă toamnă se întâmplă.
E black, e friday şi e sărbătoare,
Chiar ploaia-i la reduceri, mi se pare,
Natura însăşi vinde artefacte,
La preţ mai mic înregistrate-n acte.
E black, e friday, e o tevatură,
Se vinde chiar şi-o urmă de cultură,
Nici nu mai ştim cât valorează-o carte
Sau un poem adus de peste moarte.
Dar fiindcă-i black şi friday, lamentabil,
Vom năvăli pe uşi, indubitabil,
Vom cumpăra ceva, orice, să fie
Prilej pentru o altă sindrofie.
E black, e friday, marketingul doare,
Un Game of Thrones adus în galantare,
Suspans deloc bacovian, fireşte,
În mine altă iarnă se dospeşte.
Din teci sunt scoase, azi, atâtea carduri
Că am putea să ridicăm chiar garduri
De credit şi de debit. Ce stupoare!
În noi se zbat oferte trecătoare.
E black, e friday şi miroase-a ploaie,
Păşeşte iar Bacovia-n odaie,
Barbar îmi cântă o femeie-n tâmplă
Şi-n mine altă toamnă se întâmplă.

♣ Cristian Lisandru