România strânsă în menghina nemiloasă a crizei medicale nu-și poate uita sărbătoarea națională. În același timp, România poate strânge, într-o lacrimă comună, toate durerile contemporane, nesomnul medicilor și vaietul atemporal al celor cărora pandemia le-a răpit, pentru totdeauna, bucăți din suflet.

1 Decembrie este, dincolo de toate, un drapel tricolor care flutură peste o Românie Mare. În 1918 – după ce ”Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul și legitimul proprietar al pământului, ce fusese odată Dacia Romană, a fost străin și sclav pe pământul său strămoșesc” (Vasile Goldiș) -, toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național.

”Din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, națiunea română este hotărâtă a pieri mai bine decât a suferi mai departe sclavia și atârnarea”, s-a transmis, pe 20 noiembrie 1918, prin manifestul-protest intitulat ”Către popoarele lumii”act acuzator la adresa politicii duse de guvernul maghiar, în acele timpuri de restriște pentru românii din Ardeal.

În presa vremii a fost lansată și o chemare care a avut ca rezultat o mobilizare nemaivăzută până atunci.

”Veniți cu toții la Marea Adunare Națională care se va ține la 1 decembrie în Bălgradul lui Mihai Viteazul. Veniți cu miile și cu zecile de mii! Lăsați pe o zi grijile voastre acasă, căci în această zi vom pune temelia unui viitor bun și fericit pentru întreg neamul nostru românesc”.

 Această dorință pentru ”un viitor mai bun și fericit” a fost permanentizată, de altfel, de-a lungul timpului, numai că drumul de la vorbe la fapte s-a dovedit – și se dovedește – lung, chinuitor și aproape nesfârșit.

Ziua Națională a României anului 2020 va fi cu totul altfel. Pandemia de coronavirus transformă în amintire parada militară, dar ne scutește – pe de altă parte – de discursuri sforăitoare, mâini duse la inimă pentru a da bine în fotografii sau de încercările unora sau altora de a confisca sărbătoarea tuturor românilor.

CONTINUAREA PE GÂNDUL.RO

♣ Cristian Lisandru