Te uită la mine cum ning
Și fac din ninsoare bravadă,
Atâtea iluzii se sting
Sub toată această zăpadă.

De-ți pare că mor, hibernal,
E doar o părere, firește,
Omăt sufletesc și real
În gânduri o viață dospește.

Se coace o pâine în trup,
Iar țurțuri păzesc întâmplarea,
Din mine felii am să rup
Și-apoi ai să-mi simți răsuflarea.

E drept, nu mai sunt zurgălăi,
Schimbările-acestea profunde
Ne fac să găsim alte căi,
Deși nu mai știm până unde.

Toți fulgii aceștia sunt eu,
De-ți pare absurd, nu-i durere,
Pe străzi s-a-ntrupat Dumnezeu
Și-n noapte răbdarea ți-o cere.

E totul un vis, îmi mai spui,
Onirică dramă modernă,
Iar iarna aceasta nici nu-i
Și-o singură urmă pe pernă.

Te uită la mine cum ning,
Bacovia scrie la geamuri,
Din mine ghețari se preling,
Din mine se rup niște ramuri.

♣ Cristian Lisandru – decembrie 2020