Eu sunt, firesc, de dincolo de patimi,
Un plătitor de taxe și de lacrimi,
Reneg ghișee, tu o știi prea bine,
Aș sta la coadă numai pentru tine

Și-aș face-o doar poetic, prin cuvinte.
Scriam că mor. Îți mai aduci aminte?
Scriam că-i trist, că e o conjunctură,
Tu mă priveai, mă sărutai pe gură

Și îmi spuneai că dincolo de moarte
Încă există viață mai departe,
Iar eu râdeam de soarta noastră toată,
Trăgându-ne prin lume ca pe-o roată

De dincolo de stări. Ca o sentință,
Punându-ne reproșul drept credință
Și închinându-ne unor scandaluri,
Acelorași comune idealuri.

Reinventându-ne din dor, din ceartă,
Pictând povești pe o fereastră spartă,
Reînflorind, rememorând accente
De dincolo de-acuze evidente.

Așa ne-am scris, de dincolo de patimi,
Ca plătitori de taxe și de lacrimi,
Făcând din noi, în ultimă instanță,
Un TVA comun, ca o restanță.

Cristian Lisandru