Subzist învăluit în gânduri, dincolo de umerii mei se află un munte nenumit și o cabană, fumul şerpuieşte, miroase a lemn, a iubire descifrată sub un pled înflorat, sunt acolo și aici, în blocul acesta în faţa căruia un muncitor şi-a aprins o ţigară şi pufăie sprijinit în coada lopeţii, un tramvai despică bulevardul și aud cum îşi cheamă cerbii cerboaicele, răsună cornul unui vânător peste toate ambiguitățile moderne, lemnele șoptesc, mângâiate de limbile focului, muntele nenumit crește din mine ca o lume mai bună.

Cristian Lisandru