În lumea spionajului, ”petele de umbră” sunt omniprezente, ceea ce – în ultimă instanță – nici nu trebuie să mire pe cineva. Agenții de teren își desfășoară activitățile prin care culeg informații într-o clandestinitate permanentă, iar devoalarea unor operațiuni apare doar în urma unor erori flagrante sau, de cele mai multe ori, ca rezultat al unor acțiuni premeditate ale serviciilor secrete, în funcție de scopurile urmărite la momentul respectiv.

Producătorii NETFLIX au lansat, spre sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, serialul-documentar ”Spycraft” (”Secretele spionajului”), iar audiențele sunt, la nivel mondial, în creștere constantă. Mai mulți experți în probleme de spionaj abordează, în fiecare episod, anumite teme predilecte și modalități de lucru – inclusiv tehnice – ale serviciilor secrete, iar România apare menționată în episodul trei al primului sezon.

NETFLIX readuce sub lumina reflectoarelor un sex-scandal în centrul căruia s-a aflat, în anul 2009, Ion Nuică, la vremea aceea consul al României la Chișinău. Acesta a fost filmat, cu o cameră ascunsă, într-o cameră de luat vederi, în timp ce întreținea relații sexuale cu o presupusă angajată a consulatului (GÂNDUL.RO a prezentat toate detaliile AICI).

Spre corecta informare a cititorilor noștri, cu atât mai mult având în vedere natura subiectului, GÂNDUL.RO a solicitat puncte de vedere din partea celor implicați – sub o formă sau alta – în acest sex-scandal în urma căruia Ion Nuică și-a prezentat demisia. ÎN EXCLUSIVITATE, prezentăm, în cele ce urmează, răspunsul primit din partea Biroului de Presă al Ministerului Afacerilor Externe al României.

MAE: ”La data de 10 iulie 2009, lui Ion Nuică i-a încetat contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată”

În urma solicitării GÂNDUL.RO, Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis un punct de vedere oficial referitor la scandalul cu tentă sexuală în care a fost implicat Ion Nuică, consul al României la Chișinău, iar din răspunsul primit, ÎN EXCLUSIVITATE, reiese că acesta a fost rechemat de la post pe data de 10 iulie 2009.

Totodată, ”la aceeași dată” a încetat și contractul individual de muncă pe care acesta îl încheiase, ”pe perioadă determinată”, cu MAE.

Potrivit răspunsului primit, începând cu data de 1o iulie 2009 ”nu au mai fost stabilite raporturi de muncă sau de serviciu între Ministerul Afacerilor Externe și domnul Ion Nuică”.

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că domnul Ion Nuică a fost rechemat la data de 10 iulie 2009, în urma încheierii misiunii sale la Ambasada României la Chișinău. La aceeași dată, i-a încetat contractul individual de muncă încheiat pe perioadă determinată cu Ministerul Afacerilor Externe, prin demisie. Ulterior datei de 10 iulie 2009, nu au mai fost stabilite raporturi de muncă sau de serviciu între Ministerul Afacerilor Externe și domnul Ion Nuică”, precizează MAE.

”MAE menționează că nu deține date sau informații cu privire la situația actuală a domnului Ion Nuică”, ne-au mai transmis reprezentanții MAE, ÎN EXCLUSIVITATE.

Adrian Artene & Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO