Suntem mai neliniștiți ca niciodată, în pofida tuturor declarațiilor optimiste potrivit cărora economia duduie, euro nu saltă precum micii pe grătar, se mai moare – da, e pandemie, asta-i viața –, execrabilul coș de compărături e plin (statistic vorbind) și, în general, tindem către normalitatea aceea în care zâmbetul de pe buze ne va transforma în fericiții perfecți.

Aceste discuții (eterne) despre normalitatea din care am fost expulzați de mai bine de un an de zile demonstrează, încă o dată, că fiecare tabără se împăunează adevărul său ”absolut”. Coaliția de Dreapta guvernează cu succes – transmit partenerii politici care s-au așezat în capul mesei. Opoziția cere demisia și strigă, ca într-un cor al bocitoarelor demne de cele mai bune intenții, că ar fi fost mai bine altfel.

Și eu sunt de acord. Altfel ar fi fost mai bine. Dacă ne plasa geografia în altă parte, poate, ca să mai scăpăm de balcanismul transformat, uneori, în virtute. Noi suntem – și nici măcar nu încercăm să ne debarasăm de această etichetă – cei care dau vina pe toate, numai pe ei înșiși nu. Evident că mergem din prost în mai prost, dar efervescența tuturor, indiferent de care parte a baricadei politice să află, este de-a dreptul euforică. Șampaniile sunt deschise, dopul zboară spre înalturi, numai că fiecare consideră că gustul șampaniei sale este cel mai bun. Ceea ce se traduce prin faptul că trăim aceeași viață, doar că fiecare o vede altfel, de unde și războiul declarațiilor dintre Stânga și Dreapta.

Comediile sunt bune și proaste, neexistând comedie ceva mai bună sau ceva mai săracă-n miez. Tragediile n-au termen de comparație, totuși, drama te spintecă, sufletește, și ajungi acasă punându-ți întrebări.

Pandemia scoate nu numai toate parantezele din noi, dar naște și acești deplorabili eroi de conjunctură (vânători ai ambuscadelor de moment), dar n-am să le spun profitori ai unor griji care nici măcar nu le aparțin, cu toate că există o trezire la viață a unui spirit ascuns, latent, perversul spirit care transmite că se moare, din nou, în spatele unor uși închise, pentru binele tuturor. Mi-e încă foarte greu să cred într-o dorință de bine universală, cu atât mai mult la nivel politic, pe aceste meleaguri, stânga sau dreapta neavând relevanță în context.

Îmi place să spun că viața merge mai departe. Iar inimile pulsează constant tocmai pentru că, niciodată, n-au ales să o facă mai mult pe Stânga decât pe Dreapta. Sau invers.

♣ Cristian Lisandru