Nu mă lăsa prin gândurile mele,
Am să mă rătăcesc definitiv,
Ca un corăbier lipsit de stele,
Ca un reproș ce-și caută motiv.

Mă strigă întrebări esențiale
Și mă consumă vorbe fără rost,
Dar cresc din mine patimile tale,
Hrănite din durerea de-a fi fost.

Nu mă lăsa să-mi caut disperarea
Călcând poteci ce nu duc nicăieri,
Ferește-mă, prin tine, de-ntrebarea
Născută între mâine, azi și ieri.

Rostogolesc un zar, ce nălucire,
Pe fiecare față sunt chiar eu,
De undeva, din cer, o dezmințire
Va fi semnată chiar de Dumnezeu.

Nu mă lăsa să uit ce simple-s toate,
Iubește-mi nepăsări și reverii,
În mine-i criză până peste poate,
În tine doar speranțe sângerii.

Cristian Lisandru