Eu am să-ți scriu ca dintr-o altă lume,
Deși trăiesc aici, nu m-am mutat,
Fiind de umbra-ți vie devastat
Precum e strânsă viața-ntre cutume.

Mă săgetează patimi în mișcare,
Ce brownian trăim de ceva timp,
Orbecăind prin noul anotimp
Cu două, trei iluzii-n buzunare.

Acum ne scufundăm pe lângă maluri,
Trăgând de-un pai spre a muri surprinși
Și suntem cei mai triști dintre învinși
Atunci când ne luptăm cu-atâtea valuri.

Te văd clipind, mirată, printre gânduri,
Nici tu nu mai pricepi ce e cu noi,
Iar doruri vechi reclamă doruri noi
Și fuge viața noastră dintre rânduri.

Ca-ntr-un poem urlat de-un lup-stafie
În fața unui astru fără glas,
Firesc ar fi să faci un ultim pas
Și să-mi donezi durerea numai mie.

Sedus de gustul lacrimilor tale
Nici nu mai am curajul să te beau
Și tot îmi spun, deshidratat, că vreau
Să-ți scriu, nocturn, despre iubiri fatale.

Mai roagă-te, când poți, și pentru mine,
Eu m-am pierdut la doi pași de altar,
Păcătuind absurd, involuntar,
Prin cinica dorință de mai bine.

♣ Cristian Lisandru