Nu suntem în stare să privim viața prin ochii mari și limpezi ai armăsarilor care plătesc tribut doar libertății necenzurate.
Până și nechezatul a devenit o linie melodică stupidă, ordinară, cizelată cu o prețiozitate de un prost gust desăvârșit prin intermediul unor softuri, în studiouri izolate fonic unde microfoanele nu au decât dreptul de a transmite, în eter, dezolarea cu ifose de hit.
Rămânem prizonieri ai ochelarilor de cal – dar câtă tristețe ancestrală este cuprinsă în această nefericită, stupidă alăturare! –, flămânzi și jalnici cerșetori ai unui braț de fân care ne este aruncat sub guri, cu mărinimie, de samsarii moderni ai unei neverosimile civilizații care a fost scoasă la mezat, dusă de căpăstru către abatoare multinaționale sau înhămată la dricul contemporaneității lugubre.
În alte timpuri, în alte spații, pământul sfârtecat de copitele armăsarilor înfocați gemea a drum fără întoarcere și a soartă dată pe brazdă, iar din el săreau până la cer bucăți mari de legende încă nescrise.
Cristian Lisandru 