Aș vrea să mă retrag din toate,
Ca dintr-o dramă scrisă prost,
Să pun un ”stop” la tot ce-a fost
Și să reneg adverbul ”poate”.

Aș vrea să lâncezesc, firește,
Sub un apus deja trăit,
Ceva mai sus de infinit,
Gândind absurd, nepământește.

M-aș idolatriza, probabil,
Făcându-mi soclu dintr-un vers,
Îndrăgostit de ce-am mai șters
Și de-un scenariu variabil.

Aș vrea să-mi cânte lăutarul,
Știi că eram prieteni buni,
Un chef de casă de nebuni
Mi-ar fi nectarul și amarul.

Aș vrea să vină dimineața
Ca un provocator desú,
Iar lângă mine să fii tu,
Murindu-mă și dându-mi viața.

M-aș scoate din necunoscut
Ca dintr-o renegare cruntă,
Apoi te-aș invita la nuntă,
Cu noi, ca miri, aduși sub scut.

Aș mai întoarce înc-o filă,
Că tot întoarcem remușcări
Și-mpleticim, zâmbind, cărări
În toată liniștea febrilă.

Aș mai vorbi, aș mai descrie –
Prin vorbe goale – viața mea,
Deasupra noastră, altă stea
S-ar bate ca să reînvie.

♣ Cristian Lisandru – iulie 2021