Într-o lume supusă unor patimi descătușate și apăsată, constant, de asediul nemilos al noului coronavirus care se adaptează, cu o rapiditate înfiorătoare, pentru a contracara vaccinurile existente, se vorbește din ce în ce mai puțin despre un alt ”asediu” nemilos, lansat de liderii autoritari împotriva așa-zișilor ”jurnaliști incomozi”.

Jurnalistul, manifestându-și curiozitatea profesională 24 de ore din 24, aduce în atenția cititorilor subiecte pe care oameni de afaceri controversați, oameni politici sau chiar conducători de state le-ar dori păstrate într-un etern con de umbră, acolo unde nu pot ajunge privirile indiscrete.

”Scheletele” din dulapuri nu ar trebui deranjate de nimeni, susțin adversarii jurnaliștilor insistenți, indiferent de context, iar autorii unor articole care tulbură apele adânci ale afacerilor oneroase și ale carierelor politice ”de succes” sunt contestați vehement, trași de mânecă, într-o fază inițială, amenințați voalat sau împiedicați să-și mai spună punctul de vedere. Sunt luate măsuri ”de forță” sau, din nefericire, jurnaliștii sunt chiar eliminați fizic, așa cum s-a întâmplat cazul jurnalistului olandez de investigații Peter R. De Vries.

În vârstă de 64 de ani, jurnalistul a murit, în luna iulie, la o săptămână după ce a fost împușcat pe o stradă din Amsterdam. Peter R. De Vries părăsise studioul unui post TV și vorbise, din nou, despre criminalitate, având informații atât din structurile poliției olandeze, cât și din lumea interlopă.

Astfel de evenimente tragice stârnesc indignarea mass-media și a societății, în general, dar ele sunt departe de a fi doar cazuri izolate și au rădăcini adânci. ”Mânușa de catifea” în care este ascuns pumnul de fier al represiunii nu ar mai trebui să păcălească pe nimeni, însă lupta dusă de jurnaliștii de investigații din fața calculatorului se poate transforma, lesne, într-una în care finalul este însângerat.

”Libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută”, spunea Thomas Jefferson, cel de-al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii, iar Walter Lippmann – scriitor, reporter, sociolog, politolog, comentator politic american – aducea în discuție chiar existența unei ”legi” a jurnalismului, ADEVĂRUL: ”Nu există lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevărul și de a înșela Diavolul”.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO