România rămâne țara unor contraste formidabile. Pe de o parte, vine Miorița – metaforica oaie, în ultimă instanță -, care îți spune că ești o ”țintă” și că ar trebui să iei o decizie fermă într-o conjunctură care te dezavantajează. Pe de altă parte, mai mult sau mai puțin metaforic, o punem pe Ana în zid după ce a trecut printr-o descătușare atmosferică pentru a-i aduce soțului mâncare și aducem, la temelie, un sacrificiu de sânge demn de zeii păgâni.

România, între Miorița și Ana, trăiește. ”Informatoarea” oaie tratată cu dispreț, blamată, eventual scoasă din manuale, își avertizează ciobanul că a fost scris un scenariu împotriva sa. El nu ia o decizie tranșantă, acceptând viitoarea desfășurare a evenimentelor. Asumându-și riscul de-a fi sacrificat, la fel ca mieii, și construind – în timp – o fundație a toleranței împinse până la extrem.

Zidind-o pe Ana, soțul ei este ferm și consideră că, măcar în acest fel, lăcașul de cult va dăinui. El pune mai presus de orice lăcașul de cult (relația cu Dumnezeu devine reprezentativă, în context, ceea ce, ulterior, contribuie la diminuarea eventualei vinovății a respectivului) – intervenind, în subsidiar, și mândria constructorului căruia i se dărâma creația, anterior -, nu relația cu femeia (o iubește, dar o sacrifică) care, pe de altă parte, este poziționată într-un rol secundar-principal din care, totuși, este evidențiată o iubire dusă până la acceptarea sacrificiului suprem. Pentru el, pentru bărbatul-creator, pentru cel pe care îl consideră ”stâlp al familiei” și în care are încredere 100%.

Aceste două exemple cumulează o istorie a unei țări care iubește și Oaia – ”informatoare”, etichetată, absurd, de mulți ani -, și Ciobanul (lipsit de reacție, dar acceptându-și destinul, identificat, de altfel, cu destinul unei întregi țări), și Arhitectul dedicat, și sacrificiul Femeii pentru soțul său, nu neapărat pentru o idee.

Dar, intrinsec, sacrificiul Anei ar trebui să fie reprezentativ pentru efortul atemporal al tuturor femeilor lumii, cu atât mai mult cu cât sacrificiul înseamnă și un atac dur la adresa speciei. ”Mă sacrific, nu vom avea bucuria de a concepe un copil, dar sunt o jertfă pe un altar nevăzut”.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO