Plutește în aer, pentru a câta oară?, mirosul inconfundabil al prafului de pușcă, iar perspectiva unui (alt) conflict ruso-ucrainean, în condițiile în care situația este departe de a fi rezolvată în teritoriile Ucrainei controlate de separatiștii pro-ruși, provoacă frisoane la nivel mondial.

”Când armele vorbesc, muzele tac” (”Inter arma silent musae”), spunea filosoful Marcus Tullius Cicero, varianta inițială a acestui dicton făcând referire la faptul că legile cad în plan secundar, din nefericire, atunci când ”vorbesc armele” – ”Inter arma silent leges”.

De mai multe luni, Europa pare că ar fi revenit, resemnată, la ”războiul rece” de tristă amintire, dar relația dintre Occident și Rusia condusă de Vladimir Putin este din ce în ce mai ”încinsă”. Riscul ca diplomația să fie înfrântă, încă o dată, de apetența pentru acțiuni tranșante și belicoase a purtătorilor de uniforme cu mai multe sau mai puține stele pe epoleți este iminent, iar repercusiunile încă imposibil de cuantificat.

Pentru a doua oară într-un singur an, Rusia a masat cel puțin 100.000 de militari – cu tehnica de luptă aferentă – la granița cu Ucraina. Cuvântul ”invazie” este extras, din nou, din dicționare și răsucit pe toate fețele, iar strategii militari și analiștii politici se ”duelează” în previziuni sumbre, deloc liniștitoare, însă asezonate cu din ce în ce mai multe semne de întrebare. Or, din acest punct de vedere, cu cât semnele de întrebare se înmulțesc, cu atât este mai ușor să ajungi pe o pantă, la rândul ei periculoasă, a speculațiilor care pierd contactul cu realitatea imediată.

Vladimir Putin – conservându-și stilul impetuos, nu numai la nivel verbal, care l-a consacrat de decenii – susține că Occidentul, NATO și SUA nu fac altceva decât să speculeze (teritorial, militar, economic etc.) Ucraina, țară al cărei guvern și-a declarat, deschis, apetența pentru un drum european, așa cum se întâmplă, de altfel, și în Republica Moldova, acolo unde Maia Sandu și Natalia Gavrilița – ”Amazoanele de peste Prut” – încearcă să țină piept atacurilor furibunde ale adversarilor politici.

Situația din Ucraina, unde – încă de la preluarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014 – se duce un război de uzură în teritoriile controlate de separatiștii pro-ruși, poate fi caracterizată printr-un stand-by periculos în perspectivă. Se vorbește despre o ”afacere neterminată” a lui Vladimir Putin, despre ”reglarea conturilor” și, mai ales, despre o demonstrație de forță a Moscovei, una care să arate Occidentului că Rusia nu poate fi ”călcată pe bombeu”.

Ce acuză, de fapt, Kremlinul?

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO