După mai bine de doi ani în care sintagma ”Consiliul NATO – Rusia” a fost doar una fără acoperire, Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, a anulat inactivitatea îngrijorătoare și a programat, pentru săptămâna viitoare, o reuniune specială a ambasadorilor aliați și a înalților oficiali ruși.

Întreg contextul acestei viitoare întâlniri de la Bruxelles este unul tensionat, spectrul unui alt ”Război Rece” plutind încă de la sfârșitul anului trecut peste mesele oficiale. Acolo unde stegulețele diplomației par a fi din ce în ce mai firave, nepregătite, o dată în plus, să facă față declarațiilor belicoase care, precum ghearele electrizate ale fulgerelor, anunță o furtună teribilă.

Demersul lui Jens Stoltenberg trebuie salutat, firește, iar ”tabloul” pictat în tușe agresive de un nevăzut pictor cuprins de febra creației geopolitice capătă accente optimiste prin declarația Mariei Zakharova – purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus de Externe. Aceasta a confirmat că oficialii ruși (printre care se va afla viceministrul rus de externe Serghei Ryabkov) se vor așeza la masa negocierilor cu final încă neprevăzut și că există o deschidere a Rusiei către dialog.

Scepticii afirmă, încă de acum, că ”la pomul lăudat nu trebuie să mergi cu sacul”, pornind de la premisa că ambele părți vor discuta politically correct, însă până la un mult dorit compromis mai este drum lung de parcurs. Vor fi excluse ofensele reciproce, vor exista strângeri de mâini și zâmbete de complezență. Dar la fel de adevărat este că orgoliile s-au dospit corespunzător de mai multe luni, iar Vladimir Putin – dincolo de garanțiile de securitate pe care le solicită cu insistență – și-a manifestat nemulțumirea crescândă în fața ”extinderii” NATO până în prispa Rusiei, fără ca ”musafirul nepoftit” să sune la poartă.

”Cartoful fierbinte” al acestei viitoare și așteptate reuniuni la nivel înalt este Ucraina, fieful Rusiei, în alte vremuri, și piesa care ține cu tot dinadinsul să strice un ”puzzle” în care Kremlinul s-a simțit confortabil atât de mult timp. Atât de confortabil, încât nu a fost cuprins de remușcări atunci când a trasat o linie roșie care a inclus Peninsula Crimeea, în 2014, opinia mondială surescitată/înspăimântată fiind tratată cu indiferență.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO