Dacă, la începutul acestei săptămâni, întreaga opinie mondială spera într-o detensionare a crizei ”Occident vs. Rusia”, realitatea se prezintă în culori sumbre după patru zile de discuții. Declarațiile ”corecte” din punct de vedere politic s-au transformat deja într-unele cu tentă într-adevăr îngrijorătoare.

Este tot atât de adevărat că vocile scepticilor s-au făcut auzite de mai multe luni, aceștia anticipând – ca o Cassandră multiplicată – eșecul acestor ”negocieri” de-a lungul cărora, privind obiectiv, nu s-a negociat absolut nimic.

Sintagma ”a rămas ca-n tren” este foarte potrivită în context – păstrând proporțiile, desigur -, numai că implicațiile pe termen mediu și lung sunt dramatice și provoacă frisoane.

Cele două părți – SUA/NATO, pe de o parte, Rusia, de cealaltă – și-au prezentat punctele de vedere, prima mutare fiind făcută, cu mai multe zile înainte, de Moscova. Vladimir Putin a cerut ”garanții de securitate” imediate, din partea Occidentului, susținând că nu plănuiește să invadeze Ucraina – punctul nevralgic al acestor discuții care s-au desfășurat la Geneva, Bruxelles și Viena – și că, de altfel, singura amenințată de ”expansiunea” continuă către Est a NATO este ”Mama Rusia”. În astfel de condiții, carevasăzică, Kremlinul este obligat să ”joace tare”, eventual ”la rupere”, din cauză că gentlemen agreement-ul de decenii, aflat, oricum, în echilibru instabil după încheierea Războiului Rece, a fost încălcat dinspre Vest, nu dinspre Est.

SUA și NATO au considerat, de la bun început, ca inacceptabile garanțiile de securitate cerute de Rusia, semn clar că negocierile – chiar și conduse, din partea SUA, de ”Vulpea Argintie” Wendy Sherman, specializată în negocieri dure, de-a lungul timpului – aveau să fie nu numai complicate precum un puzzle cu piese lipsă, dar și fără mult doritul happy-end.

Recunoscând că Europa se află într-un moment de răscruce, din cauza acestei crize fără precedent după anii `90, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încercat să ofere și o perspectivă optimistă a negocierilor. Acesta a privit partea plină a paharului și a afirmat că resuscitarea Consiliului NATO – Rusia (după doi ani de inactivitate) reprezintă, în cele din urmă, un câștig. Plus oportunitatea ca părțile implicate să se așeze la masa dialogului. Din câte s-a putut observa, dialogul a existat sub formă de… monolog, negociatorii prezentându-și punctele de vedere tranșante și părăsind ”masa dialogului” fără a-și schimba ideile.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO