Voi ați observat că de Ziua culturii naționale se activează o categorie aparte de persoane? Exact ca la înmomântări. Pe lângă familie și apropiații defunctului, se prind în cortegiu unele persoane care n-au câtuși de puțin habar de păcătoasa și umila existență a răposatului. Iar aceste persoane care parazitează procesiunea funerară își strigă durerea seacă de parcă cel plecat le-ar fi fost cel puțin tovarăș de cătănie.

Dar, de fapt, ele s-au agățat în convoiul tristeții doar pentru că fie la casa de pariuri unde își puneau biletul nu mai funcționa sistemul, fie că nu deschisese încă la butic pentru a-și bea nesul rentabil, în capot și papuci.

Așa și cu Ziua culturii naționale. Asemenea guzgani, pe care dacă îi scapi în vreo bibliotecă se apucă să ronțăie din cărți, nicidecum să le ridice copertele, se prind, ca bocitoarele, în cortegiile de ”culturiști” de conjunctură din spațiul public. Și jelesc soarta culturii naționale, trafichează de la unul la altul citate care mai de care mai simandicoase din autori cu nume de ”stații de metrou” (că doar numele lor nu le indică nimic altceva!), rostogolesc poezii și ce le mai trece prin capul vid, având credința că osteneala lor e vitală pentru supraviețuirea culturii naționale.

Cu o lună și puțin în urmă, am scris și despre patrioții de paradă de la Ziua națională (CITEȘTE AICI MAI MULT!). Aceștia sunt înrudiți cu specia guzganilor culturii naționale. Și unii, și ceilalți au existențe efemere. Asemenea fluturilor de Rusalii, trăiesc o singură zi!

Dar, în acea zi, sunt sârguincioși cât alții în 10 ani.

♣ Adrian Artene

Articolul integral pe GÂNDUL.RO