Din mine cresc păduri,
Ce greu e să mă-nduri,
Rămâi un vis trăit până la sânge,
În noi se scriu povești
Cu lacrimi îngerești,
Și-o ursitoare-n brațe ne mai strânge.

Mi te descriu, mi te conserv
Ca pe durerea unui nerv
De care n-aș dori să uit o viață,
Te scriu pe nori, te scriu în gând,
Cu dor de tine fremătând,
Iar prin decor sunt inși ce-mi spun ”paiață”.

Mă mai complic, mă mai supun
Dorinței de a fi mai bun,
În mine bat trei inimi, câteodată,
Tu vii și pleci, zâmbind fatal,
Mă rupe-un nechezat de cal
Și sunt erou, și laș sunt, totodată.

Sunt ca un câmp fără hotar,
Ca un scenariu în zadar,
Dar te declar pierdută și găsită,
Îți desenez un drum pe trup,
Din carne drumuri se mai rup
Și trec prin mine zvonuri, ca prin sită.

Mai trece-un tren, mai vin facturi,
Se minte pe mai multe guri,
Iar viața se trăiește pe-apucate,
Doar noi, ca doi pierduți prin timp,
De dincolo de anotimp,
Mai înflorim prin mari zăpezi trucate.

♣ Cristian Lisandru – 2022