Noi n-am murit fiindcă ne ierți
Și nu murim fiindcă ne cerți,
Rămânem, predispuși la chin,
Degustătorii de venin.

Ne-am prăbușit, am înviat,
Ne-am scos din toate, repetat,
Ca dintr-o dramă pe din două
Dorind, din dor, o dramă nouă.

Doar tu știai cum ne mai doare
Același semn de întrebare
Și mai plângeai cu-n plâns matern
Prins între Iad și-ntre Infern,

Iar pân` la plânsul tău prelung
Doar coridorul era lung
Și gândul că puteam muri
Noi doi, spre a te-ntineri.

Nici n-ai cerut o zi în plus,
N-ai protestat când te-am adus,
Ca-ntr-o iluzie fatală,
În moartea noastră ideală.

Că suntem e un dar ceresc,
Trăim, murim nepământesc,
Iar dacă-i bine-n lumi letale
E datorită luptei tale.

♣ Cristian Lisandru