Societatea românească este profund marcată, ca și restul țărilor de pe mapamod, de apariția virusului parșiv care ne-a dat peste cap socotelile, liniștea, echilibrul, viața. Toată lumea s-a concentrat pe rezolvarea bolii generate de COVID-19 și a variantelor lui, dar valurile acestea au lovit, ca un tsunami, cel mai complex, misterios și fascinant organ, creierul uman. Efectele sunt dramatice pe termen lung.

Sănătatea mintală este un subiect provocator chiar și pentru specialiștii în domeniu, psihologi și, mai ales, psihiatri. Pentru că deja există manifestări patologice care ar trebui să îngrijoreze pe toți cei care au puterea deciziei, iar soluțiile ar trebui găsite imediat. În realitate, tabloul societal duce cu gândul la celebra pictură a lui Edvard Munch – Strigătul. Ce este de făcut?

Acesta este motivul pentru care Gândul l-a ales pe cunoscutul medic specialist psihiatru Gabriel Diaconu pentru a răspunde argumentat la întrebări pe care fiecare dintre noi, fie că recunoaștem sau nu, ni le punem. Veți regăsi adevăruri dureroase despre ceea ce înseamnă a fi pacient psihiatric în România, despre modul în care am ajuns – cum spune medicul Diaconu – sclavii unei autorități care, de fapt, nu există!”, despre autismul virtual și dependența de divertismentul digital.

Medicul psihiatru vorbește și despre cum au ajuns mulți dintre oameni să mimeze realitatea, despre dramele consumatorilor de droguri, lipsa de atașament și de responsabilizare a multor tineri, care este acum relația noastră cu pandemia, cât de grav a ajuns sindromul burnout (n.red. – sindrom psihologic care apare ca un răspuns prelungit la factorii de stres cronici interpersonali, în mod special de la locul de muncă) la medicii din prima linie, ce fel de atitudini profund antimedicale a generat această perioadă de doi ani în lupta cu un inamic nevăzut.

Veți afla și câte milioane de oameni diagnosticabili psihiatric post-pandemie am putea avea la acest moment, cum ”se ascunde Diavolul în cifre”, ce lipsuri majore are sistemul medical în prevenția, intervenția și tratarea bolilor mintale și multe alte lucruri care vor trebuie să devină, pentru decidenții acestei țări, un semnal de alarmă generală și o mobilizare ce nu mai suportă amânări.

Ce înseamnă ”diateza de stres” și când apare?

Mă bucur că stăm de vorbă, am să o iau ca pe o consultație pentru un pacient care prezintă, să spunem așa, anumite manifestări ciudate în ultima vreme. Se numește societatea românească. Deci am venit, astăzi, cu societatea la psihiatru. Tu, fiind medic specialist, psihiatru-clinician terapeut, știi cel mai bine cum stau lucrurile în privința asta, mai ales că a fost o perioadă foarte grea, doi ani de zile de pandemie, pare că psihicul multora a luat-o razna, începând și cu cei de sus, și cu cei de jos. Aceasta este părerea mea. Părerea ta care este?

Psihicul… Nu avem tot timpul instrumentul perfect, să-l vedem. Ceea ce este repede observabil e comportamentul. Și aici tind să vin către tine și să spun, da, observabil, comportamentul multora s-a schimbat, asta poate sau nu să aibă în spate o problemă psihiatrică. Oamenii, uneori, fără să fie, să-i spunem, suferinzi psihiatric, pot să afișeze comportamente absolut aberante într-un context oarecare și contextul…

Noi îl numim în psihiatrie diateză de stres. Impresia pe care și-o fac oamenii prezumtivi sănătoși despre ei înșiși este că și într-o situație psiho-stresantă care, treptat, devine severă sau extremă, se vor purta rațional. Dar este o iluzie. Majoritatea nu se vor purta rațional.

În majoritatea situațiilor, oamenii vor descoperi despre ei că, sub presiunea anxietății, unii dintre ei devin foarte certăreți sau cverulenți (n.red. – revendicativi, plângăreți), agresivi chiar, alții dintre ei devin foarte speriați și încep să evite anumite situații sociale – se numește reacție de fugă – și apoi unii dintre ei rămân așa, ca înghețați.

Există și o a patra… hai să-i spunem spiță comportamentală, care a fost discutată în teorii ale comportamentului, partea de disimulare. Partea de disimulare în care se spune că oamenii mimează normalitatea și continuă să se poarte comme toujours – ca de obicei – la serviciu, fac mâncare, stau cu copiii, dar o privire mai atentă descoperă la ei că sunt un pic roboței. Un pic pe pilot automat.

♣ Adina Anghelescu-Stancu & Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO