Vânător-pândar în taigaua siberiană, înotător plin de energie în ape înghețate, judoka pe tatami, jucător de șah sau de poker – as al cacealmalelor, al declarațiilor persuasive și al surâsurilor de complezență din care adversarii nu înțeleg decât că trebuie să se aștepte la orice -, Vladimir Putin este, paradoxal, mult mai previzibil decât pare.

O dovedește recunoașterea autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk din regiunea Donbas a Ucrainei și, firește, rezultanta imediată – ordinul ca trupele rusești să pătrundă într-un stat (totuși) suveran pentru a apăra viețile rusofonilor.

Anexând, în 2014, Peninsula Crimeea, Putin a întredeschis Cutia Pandorei, poate încercând ”cu degetul” situația, poate marjând pe presupunerea (confirmată, ulterior), că opinia publică mondială se va rezuma la declarații ostentativ-acuzatoare, numai că pasul numărul 2 nu va exista niciodată. Sancțiuni, acuzații, discuții televizate despre agresiunea Rusiei au fost. Și așa au rămas. Vladimir Putin a transformat în realitate ceea ce Rusia, de altfel, dorea intens, după mai mulți ani popularizând și celebrul eseu în care a scris că rușii și ucrainenii sunt, de altfel, același popor.

Eseul a fost analizat, disecat în toate felurile posibile de analiști recomandați de o experiență incontestabilă, ideea centrală fiind nu aceea că Putin și-a descoperit veleități de scriitor rus cu potențial, ci că el nu ”aruncă” nimic în public dacă nu și-a pregătit, în spate, o ”mutare”.

Paradoxal, înainte de criza – îngrozitoare precum pandemia de coronavirus – de la granițele Ucrainei, președintele Rusiei și-a precizat un punct de vedere persuasiv. Nemulțumirea crescândă a Kremlinului lui Vladimir Putin nu-și trage seva din ”garanțiile de securitate” pe care le cere, ÎN SCRIS, tocmai pentru a fi scrise și tocmai pentru a evita ceea ce acuză. Respectiv faptul că Occidentul a ”promis”, după anii `90,  că NATO nu se va extinde dincolo de Oder. Partea rusă implicată în negocierile din ultimele luni înfierbântate ale unei planete și așa neliniștite spune că, nefiind scrise acele ”promisiuni” – iar dacă au fost scrise în tratate, au fost încălcate de Vest -, atunci este firesc ca totul, de acum încolo, să fie scris cu subiect și predicat.

După cum se poate observa, faimosul șervețel al unor alte ”împărțiri” a fost demonetizat.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO