Inevitabil, previzibil sau – uneori – paradoxal, despre pace s-a vorbit cel mai mult în vremuri de război. Păstrând proporțiile și judecând printr-o simplă reducere la absurd, doi parteneri care se ceartă la cuțite aduc pe masa ”negocierilor conjugale” amintirile frumoase ale trecutului și încearcă să contrabalanseze acuzațiile reciproce prin apel la memoria sentimentală comună, fiind dispuși, câteodată, să negocieze și o ”ciorbă reîncălzită”.

După ce armata rusă a preluat Peninsula Crimeea, în anul de grație 2014, fără să tragă focuri de armă, precedentul periculos a fost creat într-un creuzet al ambițiilor cu miasmă imperialistă în care ”bărbatul-minune” al Rusiei a făcut un prim pas către ”negocierile” perfide de azi.

Vladimir Putin, personajul îmbrățișat de Maica Rusie cu o dragoste maternă incontestabilă – astfel că excesele apărute, ulterior, au fost privite condescendent –, s-a putut dezvolta într-un mediu propice. În ecuația acestei ”dezvoltări” cu final tragic au intrat cinismul, impetuozitatea împinsă dincolo de limite, o ipocrizie mascată de un zâmbet cu tentă vizibil superioară și, firește, o ambiție personală dusă la extrem.

Ca și cum s-ar fi aflat într-un lichid amniotic binefăcător, Vladimir Putin ”de ieri” a devenit Vladimir Putin ”de azi”, iar metamorfoza a ajuns în faza finală. Numai că din cocon nu pornește către o nouă viață un fluture cu aripi multicolore, ci cu totul altceva, pe fiecare aripă fiind scrijelit un cap de mort.

Împământenit – iar termenul nu este deloc exagerat – la Kremlin, Noua și Marea Speranță a Rusiei s-a transformat, încetul cu încetul, chiar sub ochii noștri, într-un ”macho” al Estului care nu numai că i-a obligat pe vecini (a se citi ”fostele state-părți al URSS) să sară pentru a fi auzit sunetul monedelor din buzunare, așa cum procedau, în curtea școlilor din vremuri trecute, elevii cu mușchi, dar dorește acum să-i readucă, la propriu, în sfera sa de influență materializată într-o cizmă cazonă.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO