Întreg mapamondul trăiește efectele crizei pandemice, la care se adaugă tornada în care a fost prins de conflictul ruso –ucrainean generat de invadarea Ucrainei de armata lui Vladimir Putin, sancțiunile impuse Kremlinului și oligarhilor ruși, avertismentele privind o viitoare criză alimentară, secetă și chiar foamete. Drept urmare, agricultura reprezintă un interes major pentru România, iar persoana care poate aduce informații la zi – lămuriri cu privire la multe din problemele actuale care țin de hrana noastră cea de toate zilele – este Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În luna noiembrie 2021, mulți au fost surprinși când au aflat că el va conduce acest minister. E bine, însă, că actualul ministru știe cum e cu munca pământului, a crescut la țară, în Olt, a dat și cu sapa și cu lopata, știe care sunt greutățile țăranului, ale fermierului, chiar tatăl lui a fost toată viața inginer agronom.

Interviul exclusiv a fost realizat de GÂNDUL pe data 12 mai, chiar în ziua în care ministrul Agriculturii a împlinit 40 de ani.  A trebuit să așteptăm un pic pentru că ministrul a dat prioritate protestatarilor de la Federația Sindicatelor din Industria Alimentară prezenți la poarta instituției, cu care a stat de vorbă aproape o oră (Interviul integral poate fi urmărit pe canalul de YouTube GÂNDUL).

În ciuda problemelor majore cu care se confruntă România la acest moment ca urmare a exploziei prețurilor la toate produsele alimentare ca efect al creșterii prețului la combustibili și electricitate, Adrian Chesnoiu este un optimist irecuperabil. Asta reiese și din explicațiile de care ni le-a dat, ÎN EXCLUSIVITATE. Cu toate acestea, a recunoscut că au existat de-a lungul timpului decizii guvernamentale care ne afectează și astăzi.

Veți afla, însă, și care sunt măsurile pe care ministerul le are în vedere pe termen mediu și lung pentru agricultură, ce se întâmplă cu producția de îngrășăminte chimice și de ulei unde există doar producători private și de ce statul nu poate interveni asupra prețurilor, câți bani sunt alocați pentru stimularea procesării uleiului, ce se întâmplă cu terenurile tranzacționate către persoane care nu se ocupă cu agricultura și nu au rezidență în România.

Ministrul Chesnoiu dezvăluie și marea sa dezamăgire, legată de PNRR, unde agricultura nu apare deloc, fiind inexistentă în privința proiectelor. Cum a ajuns Adrian Chesnoiu din polițist politician și ministru al Agriculturii este o poveste pe care o spune cu amărăciune în glas, dar fără regretul deciziei luate cândva. Familia sa se ocupă și azi de moștenirea celor trei hectare de pământ.

Printre subiectele abordate cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se află și Delta Dunării, această comoară dăruită nouă de Dumnezeu, dar care a rămas subdezvoltată, cu oameni săraci și prea puține investiții. Există, totuși, vești bune. Ministerul a introdus în strategie reluarea producției de stuf pentru exercițiul financiar 2023-2027.

Performanța României este, însă, în viticultură. Iar ministerul a făcut tot posibilul să sprijine și producătorii de struguri de masă. Cât despre irigații, ministrul Chesnoiu arată cu degetul către cei care au anulat 46 de licitații în 2019. “Știu ce am de făcut!”, spune Adrian Chesnoiu. Ministrul explică de ce plătim mai mult până și pentru apa plată și minerală.

Așadar, despre alimente, irigații, apă, pește, vin, investiții în Deltă, efectele războiului ruso-ucrainean la gurile Dunării și ajutorul ce va fi acordat pescarilor din Deltă, toate acestea sunt subiecte ale interviului realizat de GÂNDUL cu ministrul Agriculturii, de la care așteptăm toți maximă performanță. Performanța pe care o așteptăm de mai bine de 30 de ani.

♣ Adina Anghelescu-Stancu & Cristian Lisandru