Sorin Constantinescu, unul dintre oamenii cu cea mai mare experiență din industria gamblingului din România, a devoalat una dintre metodele prin care cetățeni ruși au reușit să obțină câștiguri impresionante la jocuri de noroc, ”rețeta” bazându-se pe un bug infiltrat în aparate.

Astfel, săli de jocuri renumite din București, dar și din provincie, au căzut în plasa întinsă de cetățeni ruși și moldoveni, iar Sorin Constantinescu – și-a luat doctoratul în Ordine Publică și Siguranță Națională pe tema “Aspecte specifice criminalității economico-financiare din domeniul jocurilor de noroc” -, contactat de Gândul, a oferit și alte informații în exclusivitate.

Totul a început cu dezvoltarea unui soft ”special”, iar ulterior jucătorii ruși au trecut la ”atac”, începând să obțină profit. Pe scurt, scenariul implica filmarea ecranelor aparatelor vizate, contactul prin mesaje WhatsApp în Rusia și ”semnalul” care îi transmitea jucătorului aflat în România să apese ”butonul”.

Acum vreo șapte-opt ani ne-au luat zeci de mii de euro, era o gașcă de cetățeni ruși și moldoveni, au dezvoltat un soft. Era un soft implementat pentru aparatele făcute de o anumită firmă. Oamenii filmau ecranul aparatului (n.red. – cu telefonul mobil) câteva minute, trimiteau un mesaj WhatsApp la complicele sau complicii din Rusia, apoi puneau telefonul în buzunar. Cel din Rusia dădea mesaje în momentul în care trebuia să apese pe buton.

Era bug-ul respectiv în soft, telefonul vibra când trebuia să apese pe buton. În cinci minute prindea toate bonusurile, toate jackpot-urile”, povestește Sorin Constantinescu, specialist în combaterea fraudelor la jocuri de noroc, cu o experiență de peste 30 de ani.

”Cred că s-au adunat peste 100.000 de euro, n-au acționat numai în București”

”Echipa” respectivă a reușit ca, în numai o lună, să obțină profituri de peste 100.000 de euro, acționând ”ca la carte” în săli mari de jocuri, acestea fiind primele vizate.

Sorin Constantinescu, expert în industria de gambling, spune că softul dezvoltat de ruși – complicii din Rusia având un rol esențial în toată ”schema” – era foarte bine pus la punct, iar aparatul ”atacat” oferea infractorilor câștiguri mari într-un timp scurt, algoritmul acestor aparate fiind ”dat peste cap”.

Cred că s-au adunat peste 100.000 de euro în toată țară, n-au acționat numai în București. Și asta într-o perioadă foarte scurtă, aproximativ o lună de zile. În mai multe săli de jocuri din București, iar apoi și în provincie, a apărut un grup format din vreo 3-4 cetățeni moldoveni și ruși.

♣ Cristian Lisandru

Articolul integral pe GÂNDUL.RO