un vrăjitor îndrăgostit, nefericit în propria-i magie…

Paşii tăi răsună pe dalele mari de piatră ale unor coridoare lungi şi pustii. Fără să îţi dai seama – aşa se intră în poveşti, pe nesimţite, e ca şi cum ai închide ochii şi, în loc să te afli în pat, punând alături o carte din care abia ai citit câteva capitole, te trezeşti personaj implicat activ în lumea din care tocmai îţi propusesei să pleci -, ai ajuns în castelul acela despre care îţi povestisem mai devreme.

Te întrebi – sunt sigur de asta – dacă nu cumva ar fi trebuit să crezi, de la bun început, în blesteme, în vrăjitori îndrăgostiţi sau în fete cu părul de aur care au o inimă de piatră. În castele semeţe ale căror turnuri zgârie obrazul unui cer plumburiu.


sursa foto – goodfon.ru
Citește în continuare „un vrăjitor îndrăgostit, nefericit în propria-i magie…”

vrăjitorii care se îndrăgostesc de fete cu păr de aur mai pot, oare, să viseze?

A fost odată ca niciodată un castel ale cărui turnuri semeţe împungeau cerul, înfigându-se, sfidătoare în mândria lor, fără milă, în norii de culoarea oţelului. În castelul acela nu mai locuia nimeni, de foarte multă vreme, fiindcă – aşa precum spunea o legendă fără vârstă pe care mamele o murmurau, în nopţile de iarnă, la urechile copiilor înveliţi cu păturile până sub bărbie – castelul fusese blestemat de un vrăjitor nemilos.

Vrăjitorul acela din legendă, dorindu-şi cu patimă să iubească şi să fie iubit, îndrăznise să o ceară de soţie chiar pe fiica împăratului.

sursa foto – goodfon.ru

Citește în continuare „vrăjitorii care se îndrăgostesc de fete cu păr de aur mai pot, oare, să viseze?”

mă dor visele de noapte şi mă revigorează visele de zi

Gustul unui coşmar, gustul unei lumi, gustul unui sărut care închide o noapte ca într-o scoică, pentru a o transforma într-o amintire cu valoare inestimabilă. Bijutierii de pe toate meridianele s-ar bate pentru ea, şi-ar amaneta vieţile pentru a o putea admira prin ochelarii lor cu lentile groase, ajutaţi de lupe prin care până şi nemernicia inevitabilă a prezentului poate fi văzută în cele mai înfiorătoare detalii.

(Dar poate că prezentul, fiind  scris de noi, poate câştiga dreptul de a călca în picioare această nemernicie prin care unii oameni umblă cu zâmbetul pe buze)

sursa foto – goodfon.ru

Citește în continuare „mă dor visele de noapte şi mă revigorează visele de zi”

dansa cu tălpile goale peste frânturi de poveste abia trăită

O zi ca oricare alta, dintr-o lume ca oricare alta. Lumile care ne cheamă cu voci neauzite, lumile din noi, lumile acelea interioare în care suntem – în pofida tuturor scepticilor – fericiţi proprietari ai gândurilor necitite de nimeni, lumile despre care scriem, lumile pe care le inventăm, lumi care – la rândul lor, precum visele, nu? – au un gust anume.

Ce gust au lumile?

Un gust al îndepărtării, poate. Gustul aşteptării, al îndoielii, al speranţei, al freamătului, al zbuciumului pe care, uneori, nici nu îl poţi descrie în cuvinte… Gustul drumului care se întinde, ca un vis frumos, dinspre tine către veşnicie.

sursa foto – goodfon.ru
Citește în continuare „dansa cu tălpile goale peste frânturi de poveste abia trăită”